VIDEO Sorin Cârţu, dezamăgit după eşecul cu Dinamo: "Nici la egal nu aş fi fost mulţumit"
17.07.2015, 23:50CSU Craiova a pierdut pe final în faţa lui Dinamo, scor 0-1, un rezultat nedrept în opinia lui Sorin Cârţu. Tehnicianul oltenilor crede că echipa sa a controlat ostilităţile şi că nici o remiză nu ar fi fost satisfăcătoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Dezamăgit de rezultat, nu de jocul echipei. Din păcate, s-a făcut acea greşeală la sfârşitul meciului. Şi dacă se termina egal nu am fi putut spune că eram mulţumiţi.
Am avut meciul sub control în cea mai mare parte a timpului. Am încercat să ne facem jocul, dar e şi o chestie de şansă. La fel de bine puteam să dăm şi noi gol", a declarat Cârţu, la finalul partidei.
Antrenorul craiovenilor crede că elevii săi au avut ghinion, în condiţiile în care golul victoriei dinamoviste a venit târziu, în minutul 86.
"Una peste alta, nu a fost rău, având în vedere că am avut şi multe probleme. Când primeşti gol în minutul 86-87 înseamnă ghinion sau şansă, dacă marchezi.
Ceea ce s-a întâmplat nu mă miră, după tot ceea ce s-a întâmplat de când a început campionatul ăsta. Ce mai înseamnă un gol primit în minutul 86?", s-a lamentat Cârţu.
Cu toate acestea, Sorin Cârţu şi-a lăudat adversara, despre care spune că are "jucători tineri, de calitate", cu care "se poate face o echipă redutabilă în timp".
Etichete: liga 1 , dinamo , video , sorin cartu , csu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...