VIDEO Rotariu nu e afectat de transferul lui Luchin la Steaua: "Îi doresc baftă!"
31.07.2014, 21:01Dinamo a început foarte bine acest sezon și a câștigat la pas ambele meciuri disputate, unul în Cupa Ligii și altul în Liga 1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Atmosfera este una foarte bună în vestiarul "câinilor", care așteaptă concentrați următoarea partidă, cea cu Universitatea Cluj.
"Ne bucurăm că am făcut două jocuri bune. Urmează meciuri foarte grele și trebuie să ne ridicăm la nivelul așteptărilor.
Sperăm să câștigăm, să luăm cele trei puncte, trebuie să avem un plus față de celelalte echipe.", a spus Dorin Rotariu.
"Puștiul-minune" al lui Dinamo este urmărit de mai multe formații din Europa (DETALII AICI), însă nu se grăbește să plece din Ștefan Cel Mare.
"La un moment dat îmi doresc să plec, toată lumea își dorește asta. Au venit mai mulți impresari să mă vadă, eu mă bucur că mă urmăresc, și pentru mine, poate îi văd și pe alți colegi.", a declarat Rotariu.
Fost coleg la Dinamo cu Srgian Luchin, "Roti" nu îl pune la colț pe fundașul lui Botev Plovdiv în cazul în care acesta va opta să joace pentru Steaua.
"Luchin e profesionist, el alege unde să joace. Dacă el vrea să joace la Steaua, eu îi doresc baftă și să fie sănătos.", este părerea jucătorului lui Flavius Stoican.
Legat de șansele Stelei de calificare în play-off-ul UCL, după remiza din Kazakhstan (2-2 cu Aktobe - VIDEO AICI), Rotariu îi avertizează pe jucătorii lui Costel Gâlcă.
"Trebuie să joace foarte bine să se califice, au nevoie să meargă mai departe. Dacă nu se va califica, ar fi ceva neplăcut.", a conchis fotbalistul de 19 ani.
Etichete: dinamo , luchin steaua , dorin rotariu , rotariu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...