VIDEO Reghe, sfătuit de un fost coleg: ”Să plece în străinătate. Ce motivație ar mai avea la Steaua?”
02.03.2015, 17:47Fost coleg cu Laurențiu Reghecampf la Steaua, în perioada 1997-2000, Erik Lincar crede că fostul antrenor al lui Al Hilal nu ar trebui să revină în Ghencea, din cauză că nu mai are nicio motivație cu o echipă cu care a câștigat de două ori titlul în Liga 1.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”Nu știu ce ar putea să-l mai motiveze să antreneze la Steaua. Ar trebui să-și găsească o echipă în străinătate și să aibă rezultate acolo”, îl sfătuiește Lincar pe fostul său coechipier.
La rândul său antrenor, ultima oară la CSM Râmnicu Vâlcea, Lincar visează și el să antreneze într-o zi Steaua.
„E visul oricărui antrenor fost jucător care a jucat la Steaua. Vă dați seama, dinamoviștii mai greu ajung antrenori în Ghencea și viceversa. Pentru noi, cu siguranță, în campionatul românesc e echipa supremă”, crede tehnicianul de 36 de ani.
Deși Steaua a pierdut cinci puncte în primele două runde din retur, Lincar o vede tot principala favorită la titlu.
„Mă bucur că e o situație mai echilibrată, mai ales că Petrolul a câștigat la Botoșani. Din punctul meu de vedere, Steaua rămâne favorita la titlu. Depinde de următoarele 2-3 etape, dar dacă Steaua va câștiga, s-a cam terminat.
Mi-aș dori ca Steaua să câștige campionatul, iar din vară vom vedea ce se va întâmpla”, a mai spus fostul mijlocaș al roș-albaștrilor, care deplânge lipsa de răbdare a patronilor din Liga 1 cu antrenorii:
”Cu siguranță nu ai continuitate. Dacă stai să vezi cât stă un antrenor din Liga 1 pe bancă, nu știu dacă s-ar ajunge la o medie de 3-4 luni”.
Etichete: video , laurentiu reghecampf , lupta la titlu , antrenor steaua , erik lincar , sfaturi , motivatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...