VIDEO Rădoi este preocupat de problema portarilor și de organizarea tactică. Discuții lungi cu Marius Popa
18.06.2015, 13:14Steaua se apropie cu pași repezi de finalul primului cantonament al verii, cel de la Săcele.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Campionii mai au programată azi o ședință de pregătire, vineri, 19 iunie, este programat singurul amical al stagiului, cu ASF Zărnești, după care delegația roș-albaștrilor va reveni la București.
La antrenamentul de joi dimineață, atmosfera a fost din nou una destinsă în tabăra lui Mirel Rădoi.
Fostul căpitan al Stelei a coordonat întreaga ședință de pregătire, a fost atent la mișcările fiecărui jucător în parte, dar a petrecut și minute bune pe margine pentru a-și nota tot felul de lucruri în mapa sa, semn că Rădoi se află deja în fața primelor concluzii ca antrenor al roș-albaștrilor.
Sesiunea de antrenament a început cu nelipsita serie de exerciții TRX, urmată de o altă serie cu niște mingi speciale, care asigură mobilitatea, dar Chipciu și colegii săi au primit și o porție de antrenament tactic.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Rădoi a stat minute în șir de vorbă cu Marius Popa, antrenorul cu portarii, pe care l-a consultat în privința formei sportive în care se află Niță și Cojocaru. După plecarea lui Arlauskis la Watford, steliștii au rămas în cei doi portari și, cel puțin până acum, nu se știe dacă va mai fi adus un alt portar care să fie direct titular sau va fi promovat un junior.
După trei zile libere, Steaua se va deplasa luni, 22 iunie, în cel de-al doilea cantonament, programat în Austria, acolo unde roș-albaștrii vor disputa și amicale.
Etichete: steaua , digisport , antrenament steaua , amicale steaua , program digisport , mirel radoi , radoi steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...