VIDEO Pentru rapidişti nu contează numele folosit de Steaua: "Meciul cu ei o să fie mereu un derby"
21.02.2015, 16:09Pentru rapidişti, duelul cu Steaua va rămâne mereu un derby, indiferent de situaţia în care se află roş-albaştrii din cauza conflictului cu Ministerul Apărării.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"E un meci special, pentru că încă se poate numi derby. A fost este şi va fi un derby şi într-un derby orice lucru se poate întâmpla", a declarat tehnicianul giuleştenilor, Cristi Pustai.
"E un derby, aşa o să rămână întotdeauna, chiar dacă ei sunt pe primul loc, iar noi pe penultimul. Nu m-am simţit niciodată inferior lor, în nicio situaţie. Fiecare meci cu Steaua e un prilej de sărbătoare sau de mare tristeţe. Noi ne dorim foarte mult ca ei să redevină Steaua, pentru că viaţa este mai frumoasă după o victorie cu ei, iar după o înfrângere, mult mai amară şi mai tristă", a completat Daniel Pancu.
Cu toate acestea, căpitanul penultimei clasate din Liga I a recunoscut că "probabil ne vom bucura la fel", în cazul unui succes obţinut în faţa unei echipe care foloseşte denumirea FCSB.
Totodată, Pancu a precizat că este de acord cu demersul fanilor stelişti, care au anunţat că vor boicota meciurile campioanei, din cauza incertitudinii legate de nume şi siglă.
"E dreptul suporterilor să conteste acest lucru. În urmă cu ceva timp, a venit Sichitiu la o şedinţă cu suporterii şi zicea de o fuziune a Rapidului cu o altă echipă şi s-a auzit din mulţime "eraţi morţi". Nu s-a mai pus niciodată problema aia. De aceea îi înţeleg foarte bine pe suporterii Stelei", a explicat Pancu.
În privinţa duelului cu Steaua, care va avea loc duminică, de la ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, giuleştenii sunt optimişti, deşi pornesc cu şansa a doua.
"În tur, am jucat 60 de minute de la egal la egal şi am avut două oportunităţi să fim în avantaj. Sunt convins că lucrurile vor sta la fel şi mâine şi meciul va fi deschis oricărui rezultat", a spus Pancu.
La rândul său, Cristi Pustai are încredere că istoria meciului Steaua - Astra, din Cupa Ligii, în care liderul campionatului s-a impus fără drept de apel, nu se va repeta în derby-ul de duminică, deşi toată lumea îi dă deja câştigători pe elevii lui Costel Gâlcă.
"Am dori să nu se întâmple. Dacă priveşti din exterior, aşa e. Steaua a călcat în picioare - ca să folosesc acest termen pe care îl folosiţi dumneavoastră - pe Astra, dar eu nu cred că o să se întâmple asta duminică", a precizat antrenorul Rapidului.
Steaua - Rapid, din etapa a 18-a a Ligii 1, care se va juca în Ghencea, programat duminică, 22 februarie, de la ora 20:30, va fi transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Cele mai importante faze VIDEO vor fi redate în timp real pe digisport.ro și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , rapid , derby , program digi sport , video , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , daniel pancu , cristi pustai , digi sport online , steaua - rapid februarie 2015
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...