VIDEO Mulțescu, atac la "Vamă": “Este un profitor! Vine din altă parte, n-a creat nimic în fotbal!“
27.10.2012, 00:07Antrenorul Astrei Giurgiu, Gigi Mulțescu, era, la finalul partidei cu CSMS Iași, scor 1-0, mai preocupat de un război intern din cadrul clubului, decât de prestația echipei sale.
“M-am tot săturat să fiu criticat când echipa joacă, își crează faze de joc, marchează. Este un personaj care se tot ia de mine (n.r. - aluzie la Dinu Gheorghe, președintele clubului) și care vine cu tot felul de bazaconii. El este un personaj care n-a făcut nimic, este un profitor, n-a creat nimic în fotbal“, a spus Mulțescu, extrem de supărat.
Antrenorul a recunoscut că victoria contra moldovenilor a fost obținută cu multe emoții.
“La faza din ultimul minut, atunci cu Onofraș, mi-am revăzut copilăria, dar bine că s-a terminat cu bine. Echipa a suferit la precizie, la finalizare. Am avut ceva ocazii în prima repriză, dar am ratat foarte mult. În partea a doua a fost altă dinamică, a fost și acel plus prin apariția celui de-al doilea vârf, Bukari, care a și marcat. Era normal să forțez victoria“, a mai spus Mulțescu la “Fanatik Show“.
În final, Mulțescu a spus și de ce Astra este peste Steaua în acest moment și de ce are motive de satisfacție:
“Suntem pe locul trei în Liga I, dar pe primul loc la numărul golurilor marcate. Avem 27 de goluri marcate față de 24, cât are Steaua, care este cea mai bună echipă din România, deci asta spune totul despre noi. Eu voi rămâne consecvent filosofiei mele, aceea de a juca ofensiv, de a-mi crea faze de atac“.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Etichete: multescu astra , multescu dinu vama , atac la vama
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...