VIDEO Motivul pentru care Maxim nu vrea să meargă în Ghencea: "Oferta financiară nu e tentantă pentru el "
17.12.2012, 20:38Steaua a fost de acord să îi trimită la Târgu Jiu pe Martinovic, Rocha, Stanca, plus 500 000 de euro și 20 % dintr-un viitor transfer, totul pentru Alexandru Maxim. Dacă pentru club, oferta este una avantajoasă, se pare că nu același lucru se poate spune și pentru jucătorul în cauză.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Gigi Becali a anunțat că salariul internaționalului român, la Steaua, ar fi de 8 000 de euro lunar, dar președintele Pandurilor scos la iveală detalii interesante în acest caz. În direct la "Digi Sport Special", Marin Condescu a declarat următoarele:
"Oferta nu a fost atrăgătoare pentru Maxim. La noi câștigă peste 6000 de euro pe lună, este titular, are șansa să joace. Pandurii îi oferă o siguranță mai mare decât ar avea la Steaua, din acest punct de vedere. Financiar nu este mare diferență și nu pare dispus să plece. Noi l-am ajutat să își ia și mașină, e legat de Pandurii."
Chiar dacă cele două părți ar ajunge la un consens, Maxim nu ar ajunge în Ghencea în această iarnă. Pandurii vor să continue forma bună din prima parte a campionatului și vor trage tare pentru a prinde un loc de cupe europene.
"Și Standard Liege îl dorește pe Maxim, nu doar Steaua. Cu toate acestea, este exclus ca Maxim să plece de la Pandurii în această iarnă. Suntem deschiși la orice negociere, dar totul din vară. Încercăm să rămânem pe pozițiile de sus din clasament. Vor veni 5-6 jucători pe posturile cerute de Grigoraș și vom încerca să îl luăm definitiv pe Răduț.", a spus Marin Condescu.
Etichete: petre grigoras , alexandru maxim , gigi becali , antrenor pandurii , maxim pandurii , maxim steaua , marin condescu , standard liege , transfer maxim steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...