VIDEO Mircea Sandu: ”Revenirile lui Rusescu și Bourceanu în Liga 1 denotă că nu avem valoare!”
01.09.2014, 20:20Mircea Sandu crede că Ludogorets s-a calificat pe merit în grupele UEFA Champions League, acolo unde va face parte din grupa B, împreună cu Real Madrid, Liverpool și FC Basel. ”Cam acolo e locul Stelei, în Europa League”, a declarat fostul președinte al FRF.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Dacă e să analizez ambele meciuri, Ludogorets a meritat mai mult calificarea. Cu toată simpatia pentru Costel. Au fost mult mai ambițioși, mai determinați bulgarii. Costel Gâlcă este un antrenor care are anumite calități, e bine pregătit, eu l-am avut la Federație vreo 7 luni de zile. L-am văzut cum pune problemele.
Aceeași adresare, același vocabular, aceeași ambiție o ai și cu cei mari, și cu juniorii. E foarte bine pregătit. Fiind însă acum la o echipă cu un anumit nivel, cu anumite performanțe, cu așteptări, bineînțeles că nu cade bine eliminarea”, a declarat Mircea Sandu, în direct, prin telefon, la emisiunea ”Fotbal Club” , de la Digi Sport.
”Trebuia să te aștepți că vor fi penalty-uri, după ce ai bătut doar 1-0 în tur”
”Nașul” crede că Gâlcă a greșit în ”dubla” cu bulgarii de la Ludogorets, întrucât nu a pregătit loviturile de departajare și lista executanților înainte de meciul retur, de la Sofia.
„Dar trebuie să fim realiști. La ora actuală, cam acolo e locul Stelei: în Europa League. După părerea mea, Ludogorets a meritat mai mult decât Steaua. Când bați doar cu 1-0 în tur, trebuia să exerseze penalty-urile, pentru că te aștepți să ajungi la 11 metri. Trebuia să aibă deja o listă cu jucătorii care execută penalty-urile. Lista nu se face acolo pe moment, ci anterior jocului. Acolo faci doar modificări generate de accidentări, schimbări”, a mai spus Mircea Sandu.
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal nu este încântat de revenirile din lotul Stelei și spune că asta arată lipsa de valoare a jucătorilor români.
„Nu mă bucură revenirile lui Rusescu și Bourceanu, pentru că asta denotă că nu avem valoare. Chițu s-a întors, Bourceanu, Rusescu, Papp... Copiii ăia care au plecat foarte devreme de la marile cluburi, sunt dați acum împrumut la echipe de liga a doua, a treia, din Spania, Italia”, a încheiat Sandu.
Etichete: video , rusescu , mircea sandu , eliminare , ludogorets , bourceanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...