VIDEO Mihai Stoica: “Mi-aș dori ca Steaua să pice cu Inter Milano! Sunt convins că putem scoate o favorită!”
12.12.2012, 22:46Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, n-a făcut niciodată un secret din faptul că este un mare admirator al campionatului italian, unde o are ca favorită pe Inter Milano. În aceste condiții, oficialul a declarat, în direct la Fanatik Show, că și-ar dori faza următoare a competiției să le aducă față în față pe cele două echipe ale sale de suflet, Steaua și Inter.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nimeni nu s-a gândit niciodată, cu excepţia patronului, la fazele avansate ale unei competiţii continentale. Trebuie să recunoaştem că în 2006 am avut un parcurs senzaţional, dar am avut şi adversari accesibili. Am căutat acum un Heerenven, un Betis şi chiar un Middlesbrough, dar nu prea găsim. Teoretic Sparta Praga şi BATE Borisov par echipe accesibile. Sunt echipe foarte bune anul acesta în faza 16-imilor. Mi-aş dori din toată inima să jucăm cu Inter Milano, deoarece sunt convins că avem şansa să scoatem din competiţie una dintre favoritele la câştigarea competiţiei, chiar dacă este un adversar foarte dificil şi e la patru puncte de primul loc din Italia, dar e complicat să discutăm când avem 15 posibili adversari", a spus Stoica.
Vrea să-l păstreze pe Rocha
Oficialul a afirmat că va încerca să-l convingă pe finanţatorul Gigi Becali să-l țină în lot pe atacantul brazilian Adi Rocha: "Jucătorii care nu vor mai face parte din lotul Stelei sunt cei nominalizaţi de Gigi Becali. Cred că revenirea lui Bratu după accidentare poate fi trecută la capitolul transferuri, iar faptul că cel mai talentat jucător care abia a devenit major, Gabriel Iancu, va juca sub culorile Stelei începând din iarnă, este o mare realizare. Eu cred că prioritatea numărul 1 rămâne dublarea fundaşului dreapta, deoarece Georgievski mai are până să îşi recapete forma sportivă, iar Gabi Matei mai are o perioadă de indisponibilitate. Ne dorim şi un atacant şi ştiu că e foarte dificil, dar mi-aş dori foarte mult ca patronul nostru să accepte ca Adi Rocha să continue cu noi, pentru că este un jucător care are cifre foarte bune, s-a integritat foarte bine şi oricând îi poate crea o concurenţă puternică lui Nikolic", a completat Stoica.
Bourceanu a cerut să rămână până la vară
Mijlocaşul Alexandru Bourceanu are o ofertă de transfer din străinătate, însă acesta a cerut să rămână la echipă până în vară, susţine Stoica. "Nu va pleca niciun jucător, doar dacă va fi o ofertă de nerefuzat, ceea ce nu cred că se va întâmpla. Sunt jucători care sunt curtaţi. Aseară am vorbit cu Alex Bourceanu, care are o ofertă, şi mă roagă să discut şi cu patronul şi dacă e vorba să plece, să o facă din vară, pentru că vrea să ridice trofeul. Cred că ar fi frustrant pentru Alex Bourceanu, care este căpitanul pe care îl merită această echipă, să nu aibă ocazia să ridice trofeul la sfârşit. Patronul nu vrea să vândă niciun jucător, vrea să construiască o echipă", a subliniat Stoica.
Siguri că nu mai pot pierde titlul de campioană
"Nu cred că mai poate cineva să emită pretenţii la titlul de campion, chiar dacă mai sunt 45 de puncte disponibile. Nu văd pe Astra şi Pandurii principalele contracandidate, ci pe Vaslui şi CFR Cluj şi cred că le va fi foarte greu să ne detroneze. S-a mai întâmplat la case mai mari, dar nu cred că se va întâmpla şi acum", a adăugat Stoica.
Etichete: mihai stoica , mm stoica , steaua europa league , mm stoica vrea ca steaua sa pice cu inter milano , steaua inter , mihai stoica rocha , stoica insista ca rocha sa fie pastrat , stoica reghecampf bourceanu bratu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...