VIDEO Ionuț Badea: “Am avut un penalty clar la Batin!”
21.08.2012, 00:04Antrenorul lui FC Brașov, Ionuț Badea, a părut destul de marcat de înfrângere după meci, însă nu s-a ferit să-l atace pe Istvan Kovacs pentru faza petrecută în minutul 82 în careul oaspeților, când Batin a căzut în urma unui contact.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
“N-am avut parte de o evoluție extraordinară contra Astrei, pentru noi sunt acum niște momente grele pe care trebuie totuși să le traversăm. În cea de-a doua repriză, echipa s-a dăruit, a vrut mult și am împins jocul în jumătatea adversă. Din păcate, ieșirea lui Tameș s-a simțit. Cred că pe final am avut un penalty mai clar la Batin decât cel acordat Astrei, dar arbitrul nu a văzut nimic”, a spus tehnicianul.
Acesta s-a arătat și mai mâhnit de accidentarea suferită de Iulian Tameș, care l-ar putea scoate mai multă vreme din circuit pe fotbalist: “Accidentarea lui Tameș ne schimbă toată strategia de joc, va trebui să improvizăm. Îmi pare rău, era într-o formă foarte bună în acest moment. Nu mi se pare nefiresc că suporterii au fost nemulțumiți, nici eu nu sunt mulțumit, dar fiecare partidă are propria ei istorie”.
Etichete: ionut badea brasov , badea brasov astra , badea penalty batin , brasov astra 1-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...