VIDEO Ioan Niculae după ce Astra a ajuns pe 2: "Nu e cazul să visăm!"
05.11.2012, 23:50Patronul Astrei, Ioan Niculae, era mulțumit de rezultatul reușit de echipa sa în Giulești, deși, analizând jocul, a acuzat unele momente de relaxare ale elevilor lui Valentin Sinescu. Niculae a dezvăluit faptul că Sinescu a fost numit principal și i s-a dublat contractul, fiind, după părerea sa, un antrenor de drum lung pentru Astra.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Acum ne pare rău pentru punctele pierdute prostește, pe final de meciuri, Am fi avut acum 32-33 de puncte. Abia aștept perioada de pregătire din iarnă. Atunci vom lucra mai bine.", a spus Niculae după 2-0 cu Rapid în Giulești. Acolo unde galeria contestă puternic conducerea clubului și jucătorii iar patronul Astrei, despre care s-a spus că ar dori să cumpere clubul de la George Copos, a declarat: "Îmi pare rău de suporterii Rapidului!"
Înainte de disputa din etapa viitoare cu Petrolul, șeful Astrei nu crede că meciul e un derby. O victorie ar aduce o primă importantă jucătorilor, care în dimineața disputei cu Rapid și-au primit restanțele financiare. "Nu mă gândesc la titlu, ci la fiecare meci, să-l tratăm ca și cum ar fi decisiv. Nu e cazul să visăm, când mai rămân 3-4 etape, atunci vom vedea."
Etichete: rapid , liga i , fotbal , astra , niculae , sinescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...