VIDEO Florin Marin e dispus să rămână la Oţelul: "Vreau să construim o echipă nouă şi să promovăm imediat"
23.05.2015, 20:56Fanii Oţelului speră ca retrogradarea echipei să nu aibă consecinţe nefaste, iar clubul să depăşeasca acest moment. Florin Marin este decis să continue la Oţelul şi să încerce revenirea pe prima scenă sezonul viitor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După 24 de ani, Oţelul Galaţi retrogradează în liga a doua şi încheie o perioadă în care apogeul a fost reprezentat de titlul de campioană, Supercupa României şi prezenţa în grupele UEFA Champions League.
În minutul 24 al partidei cu U Cluj, fanii gălăţeni au fost autorii unui gest emoţionant pentru a consemna despărţirea de prima scenă. La finalul meciului, jucătorii Oţelului le-au dedicat victoria suporterilor.
"Dedicăm această victorie publicului, care a fost extraordinar. În minutul 24, când s-a aplaudat un minut, a fost poate cel mai emoţionant moment din viaţa mea", a declarat Alexandru Tudorie, cel care a marcat golul victoriei cu U Cluj.
Florin Marin a anunţat că doreşte să continue pe banca Oţelului şi în liga a doua, însă nu ştie pe ce jucători se va putea baza pentru a ataca promovarea.
"Au mai retrogradat şi alte echipe, au luat-o de la început şi sper să facem şi noi acelaşi lucru", a spus tehnicianul fostei campioane.
"Este păcat ca o echipă ca Oţelul să retrogradeze. Sperăm ca într-un an să revenim în primul eşalon", a completat Tudorie.
Gălătenii promit ca vor juca la fel şi în ultima etapă, când vor întâlni pe ASA Târgu Mureş.
"Poate stabilim campioana. Noi am relansat campionatul prin faptul că am bătut pe Steaua", a precizat Florin Marin.
Etichete: liga 1 , video , otelul galati , florin marin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...