VIDEO Duru: "Doar 4-5 echipe pe profit! Soluția: intrarea întregului fotbal în faliment"
22.05.2014, 21:07Viorel Duru este șeful Comisiei de Licențiere din cadrul FRF și omul care a explicat în direct la Digi Sport Special condițiile în care cluburile din Liga 1 au primit sau nu licențe pentru sezonul viitor al competiției.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Duru a fost invitatul special al lui Vali Moraru, joi seara, și a dezvăluit faptul că, după ce a verificat dosarele de licențiere, care conțin inclusiv date financiare, crede că nu avem un fotbal chiar sărac.
"Sunt 4-5 echipe care sunt pe profit. Sunt alte 4-5 echipe susținute de finanțatori. Dar ce se întâmplă dacă finanțatorul nu mai dorește sau nu mai poate.", a spus oficialul FRF.
Viorel Duru crede că modelul financiar al primei divizii e simplu, dar nu e fiabil: "Modelul patronului unic a eșuat în fotbalul românesc, trebuie să aibă o altă organizare. CFR a fost un succes, dar iată că acest proiect eșuează."
După aceste declarații, Duru a surprins, contrazicându-se, atunci când a comentat posibila decizie ca de anul viitor să fie depunctate echipele care nu iau licență, nu retrogradate: "Nu se rezolvă problema, doar se amână. Toate cluburile de fotbal din România, cu câteva excepții, sunt într-o stare de faliment nedeclarat. Trebuie găsite soluții. Inclusiv intrarea în faliment a întreg fotbalului românesc și începerea de la zero. Dar asta înseamnă că nu vom mai juca trei ani în Europa."
Etichete: viorel duru , viorel duru licente , liga 1 licente , licente fotbal frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...