VIDEO Dinu Gheorghe, fanul Stelei pe final de campionat: ”Sperăm să ne ajute cu Petrolul”
14.05.2014, 00:41Astra are două puncte avans față de Petrolul, cu două etape înainte de final, și speră ca Steaua să se impună sâmbătă la Ploiești pentru ca giurgiuvenii să-și asigure locul doi în Liga 1.
Până la finala Cupei cu Steaua, care se va disputa vineri, 23 mai, de la ora 21:00, pe Arena Națională, cei de la Astra mai au un obiectiv de îndeplinit și anume locul doi în campionat.
”Dacă noi vom termina acolo și, să zicem, vom pierde finala Cupei, vom mai rămâne în cărți pentru încă un trofeu, Supercupa, pe care o vom juca tot cu Steaua”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, Dinu Gheorghe, președintele celor de la Astra, a spus că le va ține pumnii celor de la Steaua în meciul de sâmbătă, de la Ploiești, care va începe la ora 21:30 și care va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
”Vrem să profităm de faptul că suntem pe locul doi, ne luptăm cu cei de la Petrolul. Jucăm etapa viitoare cu ACS Timișoara, meci foarte greu, pentru că ei își joacă la Giurgiu ultima șansă de supraviețuire, după care avem meci la Vaslui, o echipă imprevizibilă, capabilă să se mobilizeze din nimic.
Steaua are meci la Ploiești, sper să ne ajute și să plece neînvinși de acolo, ca să ne ușureze și nouă misiunea”, a spus Dinu Gheorghe la Digi Sport.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Etichete: steaua , dinu gheorghe , astra giurgiu , astra obiectiv liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...