VIDEO Dinu este dezamăgit de jocul lui Dinamo: "Ne trebuie un chirurg"
19.07.2013, 23:12Dinamo a pierdut fără drept de apel la Timișoara, scor 0-2, iar Cornel Dinu nu a ezitat să-l critice pe Gigi Mulțescu pentru alegerile tactice, precizând apoi că va fi alături de el, de săptămâna viitoare.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
"Orice început este greu, reforma se face cu durere. Ca să fii bine, trebuie să suferi. S-au schimbat câteva așezări ale unor jucători. Când un jucător precum Matei merge în dreapta, atunci îl lași acolo. Mulțescu are o echipă nouă, timpul este scurt, iar reconstrucția nu se face peste noapte. Am trăit atâtea rele, nu mă mai surprinde nimic. Coloana echipei mi se pare mai mult decât discutabilă, ea are nevoie de un chirurg, de o tomografie", a spus Dinu la "Fanatik Show", pe Digi Sport.
"O echipă modestă a dominat-o pe Dinamo. N-am văzut momente de siguranță în construcție, plus labilitate în defensivă. Când ai un jucător precum Dănciulescu, care marchează goluri, trebuie să-l pui într-o postură în care să nu mai fie om de sacrificiu. Trebuia pus vârf de atac și să aduci repede jocul în fața porții, marcator ca Dănciulescu nu avem în România. Nu am văzut nimic la Thomas, este posibil să fie un început greu. El arată binișor pentru o formație care cântă", a mai afirmat Dinu.
"Mulțescu trebuie să se consulte în stângă și în dreapta. Orice informație poate să-ți aducă argumente pentru soluții mai bune. Poate el a avut o frământare teribilă, multe noutăți, multe schimbări. Gigi Mulțescu va găsi repede soluția reală pentru Dinamo, alături de cei doi conducători. Este un tip inteligent, cu experiență, se poate analiza singur. De luni voi fi aproape de el, mi-a fost jucător și antrenor secund. Sunt sigur că poate să-și dea seama unde a greșit", a încheiat fostul jucător, antrenor și conducător al lui Dinamo.
Etichete: dinamo danciulescu , multescu dinamo , dinamo timisoara , thomas dinamo , dinamo dinu , dinu multescu , dinu matei , echipa dinamo , joel thomas dinu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...