VIDEO Dinamo vrea pe podium. Dorinel spune că trebuie îndeplinite doar trei condiţii pentru asta
15.12.2012, 14:50Antrenorul "câinilor", Dorinel Munteanu, ştie care sunt paşii de urmat pentru ca Dinamo să ajungă pe podium, pe un loc de Europa League: să vină câţiva jucători, să plece alţi câţiva, iar cei rămaşi să fie plătiţi la zi. Pentru asta, însă, trebuie să se pună de acord cu conducerea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Am nevoie de câţiva jucători noi, de întăriri. E important să am un lot echilibrat, ca să putem spera la încheierea sezonului pe podium. Este posibil să ajungem între primele trei, de ce nu? Nu vorbim de ceva ieşit din comun. Câteva victorii consecutive, un retur bun şi se poate", a explicat "Neamţul".
Munteanu ştie că, pentru a le cere elevilor săi să "tragă" tare în retur este nevoie ca aceştia să-şi primească salariile la timp.
"Domnii Badea şi Negoiţă ştiu că am nevoie de sprijin. În primul rând, îmi doresc ca jucătorii să fie cât mai repede la zi cu banii". a spus Dorinel, care nu ştie încă ce jucători vor părăsi Dinamo în această iarnă: "Trebuie să discut cu conducerea despre asta, să punem lucrurile la punct cât mai repede".
Etichete: dinamo , salarii , jucatori , dorinel , badea , negoita , intariri , conditii , plecari , veniri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...