VIDEO Dialog haios între Keșeru și Sânmărtean. Atacantul a avut o premoniție înainte de a înscrie cu U Cluj
20.10.2014, 01:05Keșeru a venit de unul singur la zona mixtă, dar în scurt timp acolo a ajuns și Sânmărtean. Cei doi, puși pe glume, au dialogat de la distanță, după care și mijlocașul a venit în fața jurnaliștilor, alături de atacant: ”Mă bucur că finalizează ocaziile noastre”.
Steaua a câștigat meciul cu U Cluj, scor 4-1 (DETALII AICI și VIDEO), la finalul unui meci în care și-a permis să facă și spectacol. Așa s-a întâmplat și la faza din minutul 74, cea care a consfințit și rezultatul final. Keșeru a marcat golul patru al echipei sale și a ajuns astfel la cota 11 în clasamentul golgheterilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Atacantul roș-albaștrilor a finalizat destul de simplu, cu latul, după ce Sânmărtean a nimerit transversala dintr-o lovitură liberă executată de la 20 de metri. La finalul partidei, printre altele, Keșeru a recunoscut că a avut o premoniție.
”S-a lăsat așteptat acest gol, dar e bine că a venit până la urmă, că Luci m-a servit, bara a fost doar un punct intermediar”, a spus Keșeru, moment în care a fost întrerupt de Sânmărtean.
”Spune-le de premoniția ta”.
”Să le zic? Bine (puțin stânjenit). La lovitura lui liberă, am simțit că mingea va lovi bara și mi-a zis să o urmăresc. Când am văzut că mingea chiar a lovit transversala și vine la mine, am rămas uimit. Probabil că am folosit 20% din capacitatea cerebrală, asta însemană vreo trei-patru ani mai puțin de trăit (râde)”, a dezvăluit golgheterul Ligii 1.
Steaua - Rio Ave, care se va disputa joi, 23 octombrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internei ai RCS-RDS.
Cele mai tari faze vor fi redate în format VIDEO în timp real pe digisport.ro, precum și pe m.digisport.ro.
După ce a asistat dintr-o parte la declarațiile colegului său, Sânmărtean a venit și el în fața jurnaliștilor.
”Cel mai bun cuplu? Sigur, Claudiu se nimerește a fi omul care finalizează mereu ocaziile noastre, e o calitate importantă, ne așteptăm să înscrie la fiecare meci. A făcut-o și azi după acea premoniție (râde puțin)”, a replicat și Sânmărtean.
Ultimul cuvânt, la fel ca și pe teren, l-a avut tot Keseru:
”Fiecare are rolul lui în echipă și încercăm să ne facem treaba cât mai bine, indiferent că suntem servanți sau finalizatori.”
Etichete: steaua , sanmartean , keseru , keseru sanmartean , steaua u cluj 4-1 video , dialog keseru sanmartean
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...