VIDEO Cutremurător! Suspin al unei foste glorii: "Am trăit să văd și Rapidul îngropat"
14.05.2013, 21:20Rapid este pe marginea prăpastiei și este cu un picior în Liga a 2-a, după ce nu a luat licența pentru sezonul viitor.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Căderea giuleștenilor provoacă durere nu numai în rândul suporterilor, dar și printre fostele glorii. Unul dintre artizanii câștigării primului titlu din istoria de 90 de ani a formației alb-vișinii, Ion Motroc, a fost marcat de tragedia Rapidului, după spusele fiului său, Florin Motroc, și el fost fundaș la gruparea feroviară.
"Am trăit s-o văd și p-asta, să văd Rapidul îngropat", spune Ion Motroc, cel care, în urmă cu doar o lună și jumătate, se gândea la o soluție pentru viitorul clubului giuleștean: deschiderea unei școli de fotbal pentru tinerii rapidiști, chiar lângă stadion. Propunerea îi era făcută patronului George Copos și se oferea chiar voluntar să se ocupe de acest proiect (DETALII AICI).
Inima fostului fundaș și antrenor al formației de lângă Podul Grand încă bate pentru culorile alb-vișii. Chiar dacă are 76 de ani, a plecat imediat la stadion, atunci când a aflat că în Giulești s-au strâns suporterii.
"Zilele trecute, eram cu tata în mașină și treceam pe lângă stadionul Giulești. Am rămas mut, iar tata a zis: 'Am trăit s-o văd și p-asta, să văd Rapidul îngropat'. Nu știam ce să mai zic. Acum, cred că e pe la stadion. O sunasem pe mama și a zis că nu e acasă, e plecat prin Giulești, că a auzit că s-au adunat suporterii. Nu am știut, că nu îmi zice, se urcă în tramvai și pleacă", a spus Florin Motroc, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
Ion Motroc are 254 de meciuri în Liga 1. A jucat patru ani la Dinamo și nouă la echipa mare a Rapidului, club la care și-a făcut și junioratul, timp de trei ani. Are 226 de jocuri în prima divizie în tricoul alb-vișiniu și a antrenat echipa din Giulești pentru două sezoane, între 1975 și 1977.
Sursa foto: sptfm.ro
Etichete: liga 1 , rapid , giulesti , liga 2 , licenta , rapid bucuresti , valentin stanescu , ion motroc , florin motroc , motroc , 1967
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...