VIDEO CFR se desparte de Rui Pedro! Cea mai de preț amintire: hattrick-ul cu Braga
13.04.2014, 18:38Adus de Jorge Costa la CFR Cluj în 2011, atacantul portughez Rui Pedro (25 de ani) nu își va prelungi contractul cu ardelenii, scadent în vara acestui an. Jucătorul trecut pe la FC Porto a mărturisit apropiaților că nu mai dorește să rămână în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sezonul slab al CFR-ului, dar și problemele financiare cu care se confruntă fosta campioană, l-au făcut pe Rui Pedro să se decidă rapid. El nu își va mai prelungi contractul cu CFR, echipă pentru care a bifat 19 partide în acest sezon, reușind și două goluri.
Fost fotbalist la FC Porto, Estrela Amadora, Gil Vicente și Leixoes, Rui Pedro a fost selecționat în naționalele lusitane U16, U17, U18, U19, U20 și U21, dar nu a prins nicio selecție la reprezentativa mare. El va rămâne în memoria fanilor CFR-ului pentru un meci de vis făcut în grupele UEFA Champions League, contra Bragăi, în 2012.
Atunci, el a reușit primul său hattrick din cariera profesionistă, într-o victorie obținută de CFR Cluj cu 3-1, în Gruia. Cu acel succes din grupă, echipa lui Arpad Paszkany a captat atenția întregului continent, chiar dacă ardelenii n-au reușit în cele din urmă calificarea în optimi.
În 57 de meciuri de campionat jucate la CFR Cluj, Rui Pedro a marcat de 9 ori. În 2012, el a devenit campion în România, iar în 2013 a bifat Cupa și Supercupa României. 800.000 de euro este cota sa de piață, conform transfermarkt.de.
Tot la finalul sezonului, alți 8 jucători își vor încheia contractul cu CFR, dar o parte dintre ai ar putea rămâne: Amadio, Mincă, Maftei, Piccolo, Rada, Djokovic, Denilson și Batin.
VIDEO AICI CU HATTRICK-UL SEMNAT DE RUI PEDRO
Etichete: rui pedro , cfr cluj braga , rui pedro cfr cluj , cfr cluj braga 3-1 video , rui pedro braga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...