VIDEO Astra se desparte de 7 jucători și e descoperită pe flancul drept, unde l-ar putea reactiva pe Mățel
22.12.2014, 15:18Aflată pe locul 4 în Liga 1, Astra schimbă liniile în această iarnă şi se va despărţi de cel puţin şapte jucători.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
În schimb, nu există certitudini la capitolul veniri. Jucătorii importanţi cer conducerii să mute rapid pe piaţa transferurilor. Florin Tănase şi Alexandru Mitriţă de la Viitorul sunt primii pe lista lui Narcis Răducan, dar Astra visează şi la căpitanul lui Dinamo, Valentin Lazăr.
Dani Coman a declarat pentru Digi Sport: "În fiecare an s-a mers în cantonamente cu 13 jucători, cu siguranță vor mai fi probleme, sperăm să fie de altă natură, dar sper să se rezolve, pentru că numai cu stabilitate financiară se poate face performanță".
O situaţie specială are grecul Vasilios Pliatsikas, care nu se poate întoarce la Astra. Fundaşul dreapta ar putea fi obligat să rămână în Grecia, unde trebuie să-şi satisfacă serviciul militar.
Constantin Budescu speră că situația îl va propulsa pe Alexandru Mățel înapoi în echipa de bază a Astrei: "Da, e o pierdere importantă, rămânem din nou într-un fundaș dreapta. Poate o să vină altcineva sau o să ne ajute Mățel jumătate de an".
Mățel este dorit insistent de Dinamo Zagreb, care poartă negocieri atât cu Astra, cât și cu jucătorul, dar incertitudinea care planează asupra viitorului lui Ioan Niculae ar putea face ca giurgiuvenii să nu fie foarte activi pe piața transferurilor în materie de achiziții.
Etichete: transfer , astra , narcis raducan , matel astra , astra narcis raducan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...