VIDEO Arlauskis n-ar zice nu Stelei: "Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu MM"
14.10.2013, 21:14Ciprian Tătărușanu intră în iarnă în ultimele șase luni de contract cu Steaua și s-ar putea despărți de campioană, dorindu-și să plece în străinătate, pentru un salariu mult mai mare decât primește acum în Ghencea.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În actuala situație, se vehiculează tot mai mult aducerea unui înlocuitor pentru Tătărușanu, iar unul dintre numele pomenite tot mai des este cel al lituanianului Giedrius Arlauskis.Portarul în vârstă de 25 de ani e legitimat la Rubin Kazan, unde însă nu joacă, adunând doar 7 partide în ultimele trei sezoane.
Arlauskis mai are contract până în vara viitoare cu formația rusă și la Special, pe Digi Sport 1, a vorbit despre posibilitatea întoarcerii în România: "Mai am un an contract, dar sunt cu gândul de plecare de la Rubin, nu știu din ce cauză nu joc acolo. Nimeni nu m-a contactat din România, să mă întorc. M-am întâlnit cu MM în vară. Acum Steaua are portar și nu iau în calcul serios să vin în România. Mi-ar plăcea să lucrez din nou cu MM, e la cea mai bună echipă din România. Eu încerc să plec acum în iarnă, vreau să joc cât mai repede, să demonstrez că pot să joc.Pot să iau în calcul orice variantă, orice posibilitate, nu spun că niciodată nu mai vin în România. Banii nu contează atât de mult, în primul rând contează echipa. Am văzut că Steaua e o echipă foarte interesantă, dar nu știu dacă e acum momentul bun pentru mine să vin în România. Mi-ar plăcea să revin în România, dar nu știu dacă e acum momentul bun pentru mine."
Impresarul jucătorului, Leonid Istrati, a vorbit la Fotbal Club despre eventualitatea unui transfer: "Cred că s-ar potrivi perfect pentru Steaua. Nu s-a discutat încă la nivelul unei oferte. Am o ofertă pentru iarnă, din Spania, am transmis-o conducerii Rubinului, au agreeat-o, să vedem dacă și portarul vrea. E din prima divizie spaniolă. Lui i-a plăcut mereu în România, cunoaște multă lume, a lucrat la Urziceni cu Mihai Stoica." Istrati a dezvăluit și faptul că un impediment în calea transferului l-ar putea reprezenta salariul lui Arlauskis, acesta primind la Rubin "de șapte ori peste limita maximă la Steaua."
Etichete: steaua , liga 1 , fotbal , arlauskis steaua , arlauskis , tatarusanu pleaca din ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...