VIDEO Alexandru Chipciu spune că Steaua este principala favorită la titlu. “Trebuie să luăm Cupa și campionatul!”
01.07.2012, 18:20După ce au încheiat campionatul trecut pe locul 3, steliștii nu se gândesc acum decât la event. Șase ani au trecut de la ultimul titlu adus în Ghencea, iar Alexandru Chipciu este unul dintre numele pe care Laurențiu Reghecampf se bazează în efortul de a readuce gloria roș-albaștrilor.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Pentru mine, importante sunt toate obiectivele Stelei din acest sezon. Trebuie să câştigăm campionatul şi Cupa, dar şi să avem un parcurs cât mai lung în Liga Europa. Iar aici mă refer la depăşirea fazei grupelor cel puţin. Mă interesează să facem noi performanţe pe plan european, în primul rând, dar nu m-ar deranja dacă şi celelalte echipe româneşti ar scoate rezultate. Ar fi în beneficiul fotbalului autohton!", a spus Chipciu.
Acesta s-a arătat încântat de metodele folosite de antrenament folosite de Reghecampf: "Cred că toţi băieţii s-au acomodat cu antrenamentele efectuate sub comanda noului antrenor. Suntem fotbalişti profesionişti, până la urmă. Domnul Reghecampf este un antrenor foarte bun, la fel că şi preparatorul nostru fizic. Are metode noi, dar cred că aceste antrenamente fizice ne vor ajută foarte mult în campionat".
Fotbalistul, prezent azi într-o conferință de presă în Austria, a spus că obiectivul echipei sale în sezonul viitor nu poate fi decât eventul: "Dacă ne luăm după meciurile amicale, putem spune că suntem favoriţi la câştigarea titlului, dar ne dorim deopotrivă și Cupa României. Dar mai e mult de muncă şi vom vedea când va începe sezonul ce şanse avem, în funcţie de valoarea noastră şi de tactica abordată. Victoriile şi stilul de joc din amicale contează foarte mult pentru moralul nostru. Nu mă interesează alte echipe, ci doar să câştigăm noi. Sperăm ca în acest an să debutam cu o victorie în noul sezon, spre deosebire de anul trecut, când s-a înregistrat un rezultat de egalitate. În mare sunt aceleaşi favorite la titlu", a menţionat fotbalistul.
"Nu mă pot compara cu Lăcătuș!"
Alexandru Chipciu nu vrea să fie comparat cu Marius Lăcătuș, deși evoluează cu numărul 7 pe tricou. "Este foarte greu să fiu comparat cu Marius Lăcătuş, deşi port tricoul cu care acesta a făcut istorie. A câştigat 10 titluri cu Steaua şi nu văd cum l-ar mai putea egala vreodată cineva. Voi da totul pe teren, pentru că diferenţa dintre noi la nivel de randament să nu fie foarte mare".
Etichete: steaua , liga 1 , fotbal , alexandru chipciu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
ACTUALIZARE 10:00 Un avion Embraer care zbura din Azerbaidjan spre Rusia s-a prăbușit miercuri în...