Victor Pițurcă nu are "încredere totală" în jucătorii Craiovei. Promisiunea făcută fanilor olteni
18.09.2019, 15:58Victor Piţurcă nu are încredere totală în jucătorii Craiovei, învinși duminică în derby-ul cu FCSB, de pe teren propriu, scor 0-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu am apucat să ne lingem rănile după meciul trecut. E destul de dificil să joci în faţa a 30.000 de oameni şi să pierzi la maniera la care am făcut-o. Ne aşteaptă un alt meci important, cu un adversar foarte bun din campionatul nostru, noi ne-am pregătit, eu sunt optimist, fiindcă băieţii şi-au revenit, s-au pregătit bine şi ne vom duce la Mediaş să câştigăm.
Sigur că meciul e dificil, e deschis oricărui rezultat. Eu deocamdată nu am încredere sută la sută în echipă, pentru că am avut foarte puţin timp la dispoziţie şi nu este uşor ca ei să treacă dintr-o extremă în alta şi să joace la nivelul pe care îl vreau eu.
Dar eu am mare încredere în ei, sunt băieţi disciplinaţi, care vor să înveţe repede ceea ce vreau eu de la ei şi cred că putem avea un meci foarte bun la Mediaş. Un meci nul la Mediaş pentru noi ar fi un eşec. Atât la Mediaş, cât şi cu Viitorul", a declarat managerul general al oltenilor.
Pițurcă le-a făcut și o promisiune fanilor Craiovei: echipa va ajunge la un nivel ridicat și va fi foarte greu de învins.
"Avem destul de multe bătălii în care să arătăm ce putem. Sunt sigur că va veni momentul în care va fi foarte greu ca Universitatea să mai piardă jocuri. Asta se va întâmpla sigur. Asigur suporterii de lucrul ăsta. Acum e perioada aceasta de acomodare, mai avem nevoie de puţin timp, cred că după pauza din octombrie se va regla absolut totul", a mai spus Victor Pițurcă.
Gaz Metan - Craiova, al doilea meci al lui Victor Pițurcă pe banca oltenilor
Pițurcă a dezvăluit că nu va face multe schimbări faţă de partida cu FCSB și a comentat plecarea lui Carlos Fortes în Israel.
"Nu are sens să facem multe schimbări, pentru că am mers pe mâna unor băieți, în mare tot ei vor fi. Sigur că uşor-uşor vor veni şi accidentaţii. Fortes a avut o ofertă de la o echipă din Israel (n.r. FC Ashdod). A fost opţiunea lui să plece, nu era obligat. Asta e situaţia, să vedem dacă va semna în cursul zilei de azi. Dar postul este asigurat, a revenit Koljic, dar a venit şi Ivan, este şi Mihai Roman. Postul este asigurat, altfel nu ar fi plecat Fortes", a mai spus managerul grupării din Bănie.
Valentin Mihăilă susține că echipa mai are nevoie de timp pentru a se acomoda cu Victor Piţurcă.
"Ne va aştepta un meci foarte greu la Mediaş. Au un moral foarte bun, chiar dacă au pierdut etapa trecută (n.r. 1-4 cu Viitorul). Au o singură înfrângere în acest campionat. Sper să putem să aplicăm în teren ceea ce ne spune antrenorul.
Normal că mergem la victorie, acum ştim ce echipă are Mediaş, trebuie să intrăm motivaţi pe teren, cu determinare şi să ne impunem jocul. Trebuie să ştergem cu buretele ceea ce s-a întâmplat cu FCSB şi să mergem cu gândul la victorie la Mediaş.
Mai avem nevoie de timp să ne acomodăm cu Piţurcă. Este o schimbare radicală, Mister ne cere altceva. Dar trebuie să demonstrăm că acest meci cu FCSB a fost o greşeală", a spus Mihăilă.
Gaz Metan - Universitatea Craiova va fi în direct la Digi Sport 1 vineri, de la ora 20:30. Cele mai importante faze vor fi în format VIDEO, în timp real, pe digisport.ro.
Etichete: victor piturca , gaz metan u craiova , valentin mihaila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...