Victor Pițurcă e suporter declarat al Stelei, dar o vede pe FCSB favorită la titlu: ”CFR Cluj, echipă de pluton”
articol scris de Digi Sport26.03.2021, 15:03
Victor Pițurcă a analizat lupta la titlu din Liga 1, în care sunt angrenate FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fostul selecționer și antrenor de la FCSB sau Universitatea Craiova a transmis că, deși este suporter al Stelei, formația din liga a treia, vede echipa lui Gigi Becali principala favorită la titlu, jocul CFR-ului fiind în scădere, fapt atestat chiar în derby-ul cu ”roș-albaștrii”, pierdut 0-3.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 3-0:
Victor Pițurcă o vede pe FCSB favorită la titlu
”FCSB, în mod normal, ar trebui să câștige campionatul. CFR a arătat în meciul cu FCSB ca o echipă de pluton, nu mai e echipa care era. Sper să nu se supere Edi sau cei de la Cluj pe mine, dar ăsta e adevărul, echipa nu mai e ce era înainte.
Poate să fie și de la media de vârstă înaintată. Auzeam zilele trecute că CFR-ul a avut probleme că nu l-a avut la dispoziție pe Gabriel Debejluh (n.r. indisponibil din cauza infectării cu COVID-19). Haideți să fim serioși și cu Debeljuh”, a declarat Victor Pițurcă, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
FCSB a devenit lider solitar al Ligii 1 după etapa 28, când a învins categoric, scor 3-0, CFR Cluj și s-a distanțat de formația ardeleană la trei puncte. Universitatea Craiova este formația care încheie podiumului, cu 56 de puncte, patru în spatele CFR-ului și șapte mai puține decât FCSB.
În ultimele două etape ale sezonului regular, diferența dintre cele trei echipe din clasament se poate mări sau, din contră, poate scădea, fiind programate jocuri direct.
În runda a 29-a, FCSB va primi vizita celor de la Universitatea Craiova, în timp ce echipa antrenată de Edi Iordănescu va juca împotriva lui Dinamo. În etapa a 30-a, este rândul celor de la CFR Cluj să întâlnească Universitatea Craiova, în Bănie, în timp ce FCSB va juca la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, formația de pe locul patru.
Etichete: victor piturca , titlu liga 1 , fcsb cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...