Video&Foto Verdictul lui Crăciunescu. Ce a spus despre fazele de arbitraj din FCSB - Universitatea Craiova. ”Ce să înțelegem?”
articol scris de Digi Sport19.03.2023, 11:29
FCSB a remizat sâmbătă seară, pe Arena Națională, 1-1 cu Universitatea Craiova, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. La final, roș-albaștrii au reclamat trei faze de posibile lovituri de la 11 metri.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
- VIDEO EXCLUSIV Ilie Dumitrescu a dezvăluit cum decurge o săptămână la FCSB: ”Mă tragi de limbă, acum? / Aș fi penibil”
Verdictul lui Crăciunescu! ”Penalty la Edjouma!”. Cum a comentat decizia lui Florin Andrei
Galerie Foto
Faza care a iscat cele mai multe comentarii s-a petrecut în minutul 59, atunci când Malcom Edjouma (26 de ani) a căzut în careu după un duel cu Andrei Ivan (26 de ani), dar ”centralul” a considerat simulare și i-a acordat cartonaș galben francezului.
Ion Crăciunescu (72 de ani), expertul Digi Sport, a considerat că la faza respectivă trebuie să se acorde lovitură de la 11 metri.
”Eu spun că a fost penalty. Ce să înțelegem? Că este o luptă corp la corp? Ivan vine din spate și-l aruncă pe Edjouma. Îl interesează mingea sau altceva?”, a spus Crăciunescu, prezent în studioul emisiunii Digi Sport Matinal.
Ion Crăciunescu: ”Pentru ce a primit galben Edjouma?”
Fostul mare arbitru internațional a comentat și de ce nu a intervenit nimeni din camera VAR în acest caz. Mai mult, Crăciunescu a mai precizat și că jucătorul roș-albaștrilor are toate motivele să se simtă nedreptățit după o astfel de fază.
”Poate le-a spus arbitrul, ’stați că am văzut eu’! În loc de penalty, primești un galben. Păi. eu dacă eram jucător... Pentru ce a primit galben aici Edjouma? Nu e simulare, e și împingere, îl și agață cu piciorul”, a completat Crăciunescu.
Cei de la FCSB au mai reclamat două faze, care nu ar fi fost judecate corect de către brigada de arbitri. În minutul 56, în urma unui corner de pe dreapta, executat de Sorescu, Mitrea a respins cu capul, dar a lovit mingea și cu mâna.
În minutul 68, a mai existat o fază litigioasă în urma unui duel aerian între Crețu și Cristea. Fotbalistul oltenilor l-a lovit cu cotul în cap pe adversar, dar jocul a fost lăsat să continue
VIDEO cu faza din minutul 58, din FCSB - Universitatea Craiova 1-1
VIDEO cu faza din minutul 68, din FCSB - Universitatea Craiova 1-1
VIDEO cu Ion Crăciunescu despre fazele de arbitraj din FCSB - Universitatea Craiova 1-1
Crăciunescu a analizat și faza golului marcat de Elvir Koljic, anulat pe motiv de ofsaid.
”A fost ofsiad clar la Ivan, înainte de a-i pasa lui Koljic. Păcat de faza pe care au construit-o cei de la Universitatea Craiova, pentru că a fost foarte frumoasă”, a mai spus Crăciunescu, la Digi Sport.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Universitatea Craiova 1-1
Etichete: ion craciunescu , gigi becali , andrei ivan , bogdan mitrea , arbitraj fcsb , deian sorescu , malcom edjouma , fcsb universitatea craiova 1-1 video , faze fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...