Venitul generat de Arena Națională de la începutul anului până în prezent
articol scris de Digi Sport19.05.2022, 13:04
Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, cu o capacitate de 55.634 de locuri, a generat venituri considerabile de la începutul anului până în prezent.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
FCSB - CFR, capul de afiș al ultimei etape din play-off-ul Ligii 1, s-ar fi putut disputa pe acest stadion, dacă în această periodă nu s-ar fi desfășurat ”Saga Festival”.
Galerie Foto
Arena Națională, venit de peste 600.000 de euro de la începutul anului
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat veniturile înregistrate de Arena Națională de la începutul anului și până acum. Acesta scoate în evidență faptul că cel mai mare stadion din România a adus suma de 3.2 milioane de lei, adică aproximativ 645.000 de euro.
Deși s-au desfășurat o mulțime de meciuri pe acest stadion, cele mai mari venituri sunt din partea celor de la Saga Festival.
”Arena Națională aduce bani la bugetul municipalității. De la începutul anului și până acum, Primăria Capitalei a încasat 3,2 milioane de lei pentru contractele de închiriere semnate.
Cea mai mare sumă (1,5 milioane de lei) a venit de la închirierea Arenei Naționale pentru Saga Festival, care va avea loc între 3 și 5 iunie și pentru care pregătirile au început deja. Am obținut de asemenea venituri din meciuri de fotbal, concerte, conferințe sau târguri. E nevoie ca bunurile municipalității să aducă bani și dezvoltare pentru București”, a transmis Nicușor Dan, pe Facebook.
Cât costă închirierea Arenei Naționale
În luna aprilie, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că Primăria a actualizat clauzele contractului de închiriere a stadionului Arena Națională pentru evenimentele sportive din anul competiţional 2022-2023.
Potrivit noilor clauze stabilite de PMB, tarifele minime aferente închirierii Arenei Naționale vor fi următoarele:
- Meci din cadrul campionatului intern de fotbal – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
- Meci din cadrul Cupei Ligii sau a Cupei României – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
- Meci din cadrul UEFA Champions League – 28.000 euro/eveniment / fără TVA;
- Meci din cadrul UEFA Europa League – 23.000 euro/eveniment / fără TVA;
- Servicii de operare stadion Arena Naţională – 10.000 euro/meci(eveniment) / fără TVA.
Etichete: national arena , nicușor dan , venituri national arena
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...