”VAR în Liga 1” a intrat în linie dreaptă: FRF și LPF, acord pentru finanțare! Cum se vor împărți costurile
articol scris de Digi Sport18.03.2021, 17:48
Scandalul dintre FRF și LPF, pe tema finanțării implementării sistemului VAR, pare că a ajuns la final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă susținută după ședința Comitetului Executiv de joi, că cele două foruri s-au înțeles pentru împărțirea costurilor pregătirii arbitrilor pentru VAR, care se vor ridica, în primul an, la 500.000 de euro. Astfel, odată ce LPF va dispune de banii necesari, primul pas pentru implementarea sistemului în fotbalul românesc va începe.
FRF și LPF, acord pentru finanțarea VAR
”Am căzut de acord că nu e ilegal ca LPF să susțină financiar pregătirea arbitrilor pentru implementarea VAR. FRF și LPF vor împărți în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor din fonduri proprii.
Costurile se ridică la 500.000 de euro în primul an. În anul doi, estimăm un cost de aproximativ 100.000 de euro, iar în al treilea, 150.000 de euro.
Dacă la finalul lunii aprilie LPF va identifica cei 250.000 de euro necesari pentru cofinanțare, pe care FRF îi are la dispoziție, vom semna acest contract și de acolo să curgă termenul de care avem nevoie până la primele meciuri cu VAR”, a declarat Răzvan Burleanu.
De asemenea, președintele FRF a transmis că cele 14 cluburi din Liga 1 nu vor contribui financiar la implementarea VAR, scenariu vehiculat la un moment dat, cu care doi dintre patroni, Gigi Becali și Valeriu Iftime, ar fi fost de acord.
”Nu se va apela la drepturile financiare ale cluburilor”, a transmis Răzvan Burleanu.
Astfel, dacă de la începutul lunii mai va începe pregătirea arbitrilor, primele meciuri cu VAR în Liga 1 s-ar putea disputa la finalul acestui an, instruirea urmând să dureze între șase și opt luni.
Etichete: lpf , frf , razvan burleanu , var in liga 1 , finanțare var , instruire arbitri var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...