Valeriu Iftime a fost amendat cu 5.000 de lei de comisia Federaţiei
11.11.2019, 13:55Valeriu Iftime, preşedintele echipei FC Botoşani, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal cu avertisment şi amendă de 5.000 de lei pentru criticile aduse brigăzii de arbitri la finalul partidei cu Dinamo, scor 1-1, din cadrul etapei a 9-a a Ligii 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- La jocul Dinamo - FC Botoşani 1-1, au fost mai multe faze judecate de George Rădulescu în favoarea "câinilor roşii"
Membrii comisiei au judecat speţa în urma unei sesizări depuse de Comisia Centrală a Arbitrilor.
"Admitere sesizarea formulată de Comisia Centrală a Arbitrilor împotriva pârâtului Valeriu Iftimie. În baza art. 52.2.b din RD cu aplicarea art. 12, 14 bis şi 15 din RD sancţionarea pârâtului Valeriu iftimie, cu Avertisment şi penalitate sportivă de 5.000 lei", se arată în decizia comisiei postată pe site-ul oficial al FRF.
La finalul partidei Dinamo - FC Botoşani, scor 1-1, preşedintele grupării moldovene a criticat prestaţia brigăzii de arbitri, declarând că formaţia sa merita să beneficieze de trei lovituri de la 11 metri şi că este dispus să plătească cheltuielile pentru arbitrajul video pentru a nu se mai comite astfel de greşeli. (Agerpres)
Ce a spus Valeriu Iftime despre arbitrul central George Rădulescu
”S-au văzut 3 lovituri de la 11 metri, au fost 4 faze controversate numai la poarta adversă! Cum să nu punem VAR în România? Nu se poate! Mihai Roman a avut două faze în careu la care se putea da penalty. Ce să-i fac arbitrului Rădulescu? Cine-l ia pe ăsta să-l dea cu capul de zid? Plătesc eu VAR-ul în România, numai să-l bage, că se murdărește fotbalul!
Jucătorii mei spun acum «Ne fură!». M-am uitat cu niște oameni din Italia la meci, iar ei nu înțelegeau cum se fură la noi. N-am câștigat, iar acum bărbații își bat nevestele acasă. Ce dacă-i prietenul lui Diaconu? Cine-i ăsta? E vai de mama lui!
Despre Rădulescu pot să spun doar ca e vorba despre incompetență, nu altceva. Cred că în România fotbalul e curat. Ce dacă-i prietenul lui Deaconu (nr. fostul arbitru Alexandru Deaconu, vicepreședinte CCA)? Cine-i ăsta? E vai de mama lui! În România, dacă ești inteligent, trăiești prost. Aici trebuie să fii nesimțit și indolent”.
Video rezumat Dinamo - FC Botoşani 1-1
Etichete: valeriu iftime , george radulescu , video dinamo-fc botoşani , comisia de disciplină şi etică a federaţiei române de fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...