Valeriu Iftime a explicat de ce Gigi Becali nu mai transferă de la FC Botoșani: ”Avem și atacanți ortodocși!”
articol scris de Digi Sport25.01.2024, 23:36
Transferurile pe axa FC Botoșani – FCSB au fost o normalitate în ultimii ani în SuperLiga României.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Totuși, acest lucru nu s-a mai întâmplat de mai bine de un an, iar Valeriu Iftime, patronul de la FC Botoșani, a explicat de ce nu a mai făcut ”afaceri” cu Gigi Becali, finanțatorul FCSB-ului.
Valeriu Iftime: ”E greu să dai jucători de pe ultimul loc din Liga 1”
Patronul de la FC Botoșani consideră că omologul său de la FCSB nu este interesat să transfere de la ultima clasată, chiar dacă, a spus Valeriu Iftime în spirit de glumă, anumiți jucători ar trebui să îi fie pe plac lui Gigi Becali, având în vedere că aceștia sunt ortodocși.
Totuși, Iftime susține că se află în relații bune cu patronul de la FCSB, chiar dacă cei doi nu au mai discutat de multă vreme.
”Gigi Becali nu se mai uită prima dată la Botoșani, când făcea transferurile. Se uita la fotbaliștii buni. Acum se uită în Africa de Sud, se uită și unde îl direcționează impresarii.
Habar n-am, poate acolo găsesc jucători care se potrivesc pe profilul lor. Avem de toate la Botoșani, avem și atacanți ortodocși, dar nu am mai atras atenția FCSB-ului în acest sezon.
În momentul acesta e clar că nu avem ce discuta despre transferuri de la Botoșani la FCSB. Relația cu domnul Becali nu s-a răcit deloc, cred eu. Nu am mai discutat de mult, dar nu văd de ce să se răcească relația. Doar că e mai greu să dai jucători de pe ultimul loc din Liga 1, la o echipă care vrea în grupele Champions League”, a spus Valeriu Iftime, conform sport.ro.
- Joyskim Dawa, Malcom Edjouma, Denis Haruț, Răzvan Oaidă, Andrei Miron, Olimpiu Moruțan și Mihai Roman sunt doar câțiva dintre jucătorii transferați de la FC Botoșani de către FCSB.
Gigi Becali: ”Pe Antwi trebuie să îl comparăm cu Vinicius!”
Gigi Becali a vorbit la superlativ despre Nana Antwi, noul jucător al roș-albaștrilor, iar aspectul care l-a impresionat pe finanțatorul FCSB-ului este viteza fotbalistului din Ghana. Gigi Becali crede că Antwi ar putea fi cel mai rapid fotbalist din lume și l-a comparat pe ghanez cu Vinicius Jr.
Recent, patronul de la FCSB l-a numit pe Nana Antwi ”rachetă cosmică”.
”E ca racheta. Nu am văzut jucător cu asemenea viteză. Acum trebuie să îl măsurăm că el s-ar putea să fie jucătorul cu cea mai mare viteză din lume. E cel mai rapid. Trebuie să îi facem măsurătoarea.
Trebuie să îl comparăm cu ăla. Cu Vicinius (n.red. Vinicius) de la Real Madrid trebuie să îl comparăm. Eu așa îi zic, Vicinius, nu îi zic Vinicius”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.
Etichete: gigi becali , fc botosani , valeriu iftime , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...