"Va reveni Vladimir Cohn la Dinamo?" Nicolae Badea a dat răspunsul pe loc
articol scris de Digi Sport01.03.2023, 13:59
Societatea Red&White 2022 Management a devenit, săptămâna trecută, acţionar majoritar al lui Dinamo, cu peste 80% din acţiuni.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Nicolae Badea, despre posibila revenire a lui Vladimir Cohn la Dinamo: "Sângele apă nu se face!"
Nicolae Badea (74 de ani), care a vorbit despre preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la Dinamo de către compania Red&White, a dezvăluit și cum s-a implicat financiar la gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
Fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Dinamo a vorbit și despre posibilele reveniri ale lui Ionuț Negoiță și Vladimir Cohn la club.
"Eu am avut o relație foarte bună cu Ionuț Negoiță până să devină acționar. Au fost 7-8 ani de colaborare foarte bună. El a decis să rămână singurul acționar la Dinamo.
Sunt convins că a crezut că poate și a încercat să ducă acest lucru. În final, când a văzut că nu obține rezultatele pe care și le-a propus, pe care le-a așteptat, a decis să cedeze pe o valoare nesemnificativă pachetul majoritar deținut la Dinamo.
Eu cred că și Ionuț Negoiță a fost, este și va rămâne un dinamovist real, care a dus până la urmă cu dificultățile pe care el le știe mai bine decât le știu eu, a dus câțiva ani de zile, a reușit să susțină financiar clubul.
Traseul corect e acela de a distrbui hai să spunem o sarcină socială cum o reprezintă brandul Dinamo și alte branduri sportive mari. Dacă nu există un singur acționar, nu există decât a doua variantă, aceea a mai multor acționari, care împărtășesc aceeași cultură managerială. Responsabilitate, transparență și seriozitate”, a declarat Nicolae Badea, pentru Fanatik.
Întrebat dacă bunul său prieten Vladimir Cohn va reveni la formația alb-roșie, Nicolae Badea a dat de înțeles că acest scenariu ar putea fi plauzibil.
"Am să vă răspund într-o manieră mai abstractă. Cu un proverb. Sângele apă nu se face! Din punctul ăsta de vedere cred că e valabil pentru toți dinamoviștii. Domnul Cohn poate să răspundă.
Risc o sancționare ironică din partea domnului Cohn. E prietenul meu și îl apreciez deosebit, dar care e plin de sarcasm. Prefer câteva strigături malițioase din peluză decât sarcasmul domnului Cohn”, afirmat Nicolae Badea.
Dinamo s-a vândut! Red&White 2022 Management deține acum 80,7758% din acţiunile clubului
Administratorul special al societăţii care administrează echipa de fotbal Dinamo, Vlad Iacob, a anunţat, vineri, că Red&White 2022 Management a devenit acţionar majoritar al clubului bucureştean, cu peste 80% din acţiuni.
"Schimbare fundamentală la Dinamo. Dinamo 1948 SA, prin Administratorul Special Vlad Iacob informează: Red&White 2022 Management a devenit acţionarul majoritar al Societăţii, deţinând 80,7758% din acţiuni începând de astăzi, 24 februarie 2023. Acţiunile SC Dinamo 1948 SA au fost preluate de la Lotus Perfect Product SRL (72,7758%) şi de la Asociaţia Peluza Cătălin Hîldan (8%)", se arată într-un comunicat de presă al FC Dinamo.
Reprezentanţii noului acţionar vor fi Eugen Gheorghe Voicu şi Andrei Nicolescu, cei doi urmând să coordoneze un proiect de reorganizare a clubului: "În urma acestor acorduri, încheiate astăzi, 24 februarie 2023, Eugen Gheorghe Voicu şi Andrei Nicolescu, reprezentanţii noului acţionar majoritar, vor coordona un proiect integrat de reorganizare, care va fi orientat, în prima etapă, către trei obiective fundamentale: elaborarea şi aprobarea unui nou plan de reorganizare; asigurarea condiţiilor materiale şi financiare necesare susţinerii performanţei sportive în vederea calificării în play-off; îndeplinirea procedurilor şi condiţiilor necesare obţinerii licenţei pentru sezonul următor".
În perioada următoare se va stabili noua structură de management, iar până în data de 3 martie 2023 va fi organizată o conferinţă de presă pentru a prezenta viziunea şi priorităţile noului acţionariat, se mai arată în comunicatul de presă al FC Dinamo.
Dinamo, care evoluează în Liga 2, se confruntă de mai multă vreme cu probleme de ordin financiar, societatea care administrează clubul aflându-se în reorganizare judiciară.
Etichete: nicolae badea , ionut negoita , vladimir cohn , actionari dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...