Exclusiv Universitatea Craiova vrea să dea lovitura pe piața transferurilor! Ar fi mutarea începutului de an
05.01.2020, 00:19Universitatea Craiova a rămas fără antrenor, după plecarea lui Victor Pițurcă, lucru care i-a șocat pe oficialii oltenilor. Aceștia s-a reorientat însă repede și vor să-l aducă pe Edi Iordănescu la echipă. Pe lângă tehnician, Mihai Rotaru e gata să dea lovitura pe piața transferurilor. Finanțatorul echipei din Bănie vrea să-l transfere pe Gabi Tamaș.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Unul dintre motivele pentru care Pițurcă a plecat este acela că nu a primit jucătorii doriți și nu mai suporta să fie învins de finanțatorul FCSB, Gigi Becali. Tamaș se afla în capul listei de achiziții întocmite de Victor Pițurcă și rămâne de văzut dacă acesta va mai ajunge în Oltenia, după plecarea tehnicianului de 63 de ani.
Totuși, din informațiile Digi Sport, Craiova insistă pentru transferul lui Gabi Tamaș și speră să profite de problemele financiare pe care le are Astra. Oltenii au însă concurență pentru Tamaș. Fundașul central este dorit înapoi în Israel, la Hapoel Haifa.
Gabi Tamaș vrea să plece de la Astra
Digi Sport v-a anunțat în urmă cu ceva timp despre intențiile fundașului central. Ajuns la 36 de ani, Gabi Tamaș traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei sale, fiind printre cei mai buni fundași centrali din Liga 1, în acest moment.
Din cauza promisiunilor neonorate de plată a drepturilor financiare, Tamaş s-a hotărât să plece de la Astra, intenţie dezvăluită prietenilor din Braşov. În vestiarul echipei au fost discuţii foarte aprinse din cauza promisiunilor neonorate ale patronului Ioan Niculae, chiar dacă echipa a avut o perioadă extraordinară, cu 8 victorii consecutive.
36 de ani are Gabi Tamaș.
300.000 de euro este cota de piață a lui Tamaș, conform transfermarkt.com.
Victor Pițurcă a plecat de la Craiova
Victor Pițurcă a plecat de la Craiova după numai 4 luni, perioadă în care a stat de 16 ori pe banca oltenilor. Fostul selecționer și-a motivat decizia prin faptul că nu i s-au adus jucătorii doriți.
”Motivul gestului meu este cel pe care l-a anunțat și conducerea în comunicatul oficial. Nu m-au susținut pentru a putea câștiga titlul! E singurul lucru care m-a determinat să plec. Eu am spus de la început că singurul obiectiv care mă interesează e să câștig campionatul, nimic altceva.
Eu n-am venit la Craiova ca să fiu pe locul doi, locul trei. Doar titlul era ținta mea, deși în contract era prevăzut că trebuie să prind un loc de cupă europeană. Nici măcar 10-20 la sută nu aveam șanse.
Și atunci de ce să stau? Ca să mă bată pe mine Becali? Nu s-a făcut nimic, nu s-a mișcat deloc pe piața transferurilor și atunci eu am luat-o pe drumul meu”, a spus Pițurcă.
63 de ani are Victor Pițurcă.
Edi Iordănescu este în pole-position pentru a prelua Craiova
După plecarea lui Victor Pițurcă, Universitatea Craiova se grăbește să numească un nou antrenor principal. Conform surselor Digi Sport, Mihai Rotaru vrea să găsească o soluție cât mai repede, iar Edi Iordănescu este în vizorul patronului din Bănie.
Marea problemă în numirea lui Edi o reprezintă clauza de 300 de mii de euro, pe care tehnicianul este obligat s-o achite lui Gaz Metan Mediaș, în caz că părăsește trupa ardeleană înainte de expirarea contractului. Dacă Universitatea Craiova rezolvă acest aspect, atunci Iordănescu Jr. va fi, cel mai probabil, numit antrenor principal al clubului din Bănie.
41 de ani are Edi Iordănescu.
Etichete: gabi tamas , transfer tamas , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...