Victor Pițurcă, dezvăluiri după despărțirea bruscă de Universitatea Craiova: ”De ce să stau? Să mă bată FCSB și CFR?”
04.01.2020, 18:30Victor Pițurcă a plecat de la Universitatea Craiova, după numai patru luni și 16 meciuri în care a stat pe banca oltenilor. Antrenorul care promitea titlul în Bănie a oferit deja primele declarații după surprinzătoarea despărțire.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Motivul gestului meu este cel pe care l-a anunțat și conducerea în comunicatul oficial. Nu m-au susținut pentru a putea câștiga titlul! E singurul lucru care m-a determinat să plec. Eu am spus de la început că singurul obiectiv care mă interesează e să câștig campionatul, nimic altceva.
Eu n-am venit la Craiova ca să fiu pe locul doi, locul trei. Doar titlul era ținta mea, deși în contract era prevăzut că trebuie să prind un loc de cupă europeană”, a spus Pițurcă, pentru Gazetă.
“Piți” consideră că, în acest moment, Universitatea Craiova, aflată pe poziția a patra și la șapte puncte în spatele liderului CFR Cluj, nu mai are nicio șansă să câștige campionatul. ”Nici măcar 10-20 la sută nu aveam șanse. Și atunci de ce să stau? Ca să mă bată pe mine FCSB și CFR?”, a declarat fostul selecționer.
Victor Pițurcă: ”Nu s-a făcut nimic, nu s-a mișcat deloc pe piața transferurilor și atunci eu am luat-o pe drumul meu!”
Victor Pițurcă a dezvăluit și ce le-a cerut oficialilor clubului craiovean. ”Nu-mi trebuiau mie bani sau nu știu ce pretenții, am solicitat doar întăriri, să avem un lot competitiv, cu care să abordăm cele patru etape rămase de jucat plus play-off-ul cu șanse de a lua titlul.
Am avut discuții cu patronul Mihai Rotaru, dar nu le voi face niciodată publice. Eu le-am zis că vreau jucători, am făcut și o listă, dar nu pot să stau și în trei luni să urmăresc fotbaliști, să fac liste, dar să nu se miște nimic în acest sens. Am așteptat până cu o zi înainte de reunire, am luat vreun jucător? Nu! Atunci eu plec, nu mai stau”, a mai spus tehnicianul.
Pițurcă și-ar fi dorit, conform propriilor spuse, doi fundași centrali, un mijlocaș și un atacant de valoare. De asemenea, ”Piți” a recunoscut că l-a vrut pe dinamovistul Dan Nistor, așa cum anunța Digi Sport.
”Dacă am fi reușit să facem aceste achiziții, atunci cred că, mai ales că își revenea și Koljici, Universitatea era o echipă importantă în lupta pentru titlul de campioană. Dar nu s-a făcut nimic, nu s-a mișcat deloc pe piața transferurilor și atunci eu am luat-o pe drumul meu”, a încheiat Victor Pițurcă.
Etichete: victor piturca , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...