Universitatea Craiova, gata să dea lovitura pe piața transferurilor! Un fost jucător al lui Lazio, dorit în Bănie
articol scris de Digi Sport26.01.2021, 16:28
Universitatea Craiova, ocupanta locului trei în Liga 1, a pus ochii pe Alessandro Murgia (24 de ani), fostul internațional U21 italian, care a evoluat aproape 50 de meciuri în tricoul lui Lazio.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Formația lui Corneliu Papură a înregistrat patru remize consecutive în Liga 1 și s-a îndepărtat la șase puncte de liderul FCSB. Universitatea caută să-și întărească lotul, iar primul vizat pentru un transfer în Bănie este Alessandro Murgia, fostul fotbalist al lui Lazio, în prezent la SPAL. Alessandro Casaglia, directorul departamentului de scouting al oltenilor, a confirmat interesul pentru mijlocașul din Peninsulă.
"Îl știm de foarte multă vreme pe Murgia. Este genul de jucător care ar aduce valoare. În condițiile financiare potrivite, ar fi un plus pentru echipa noastră. Trebuie să recunosc, acum are alte idei, să rămână în Italia, să rămână aproape de casă, dacă interesul nostru nu se concretizează. În România, mai avem o fereastra de transferuri durează cu o săptămână mai mult decât în alte părți. Probabil după 1 februarie, va exista o oarecare nemulțire că nu s-au găsit angajamente și jucătorii vor fi mai ușor de adus", a declarat Alessandro Casaglia, pentru CMIT TV, citat de Calciomercato.it.
Universitatea Craiova este interesată de Alessandro Murgia, fostul jucător al lui Lazio
Murgia, un produs al lui Lazio, a evoluat 96 de jocuri pentru echipa Primavera a formației din capitala Italiei, marcând 22 de goluri. După ce a făcut pasul la prima echipă, la 20 de ani, mijlocașul a adunat 49 de meciuri, patru goluri și două assist-uri. În ianuarie 2019, Lazio l-a împrumutat la SPAL, iar la finalul sezonului 2018/2019, formația din Serie B l-a cumpărat definitiv pentru patru milioane de euro.
Fotbalist cu 14 selecții și un gol pentru naționala U21 a Italiei, Alessandru Murgia a evoluat în 61 de meciuri pentru SPAL, înscriind două goluri și reușind șase pase decisive.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Alessandro Murgia, potrivit Transfermarkt
- 18 partide, 1 gol și 2 assist-uri a adunat în acest sezon, în toate competițiile
- 1 trofeu are în palmares mijlocașul: Supercupa Italiei în sezonul 2017/2018
Etichete: transfer universitatea craiova , alessandro murgia , murgia craiova , alessandro murgia lazio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...