Un străin de la FCSB se simte nedreptăţit şi rupe tăcerea în presa din ţara natală: "E mai greu decât aş fi crezut"
20.11.2017, 09:32Artur Jorge rupe tăcerea. Fundașul de 23 de ani a fost transferat de FCSB înaintea dublei din preliminariile Champions League, cu Sporting. Debutul său în tricoul roș-albastru nu a fost exact cum și-ar fi dorit. A marcat în propria poartă la meciul cu Juventus, iar de atunci a mai prins o singură dată echipa.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Jorge recunoaște că se aștepta să evolueze mai mult și consideră că nu a făcut asta din cauza politicii clubului. Portughezul e de părere că la FCSB au prioritate jucătorii români, dar Nicolae Dică folosește pe linia de fund, alături de Bălașa, un fundaș central sârb.
”Sunt o mulțime de români și asta e ideea lor, să joace mai mult jucători locali. E mai greu decât aș fi crezut. Știam că vin la un club mare și asta se poate observa simplu pentru că a fost prima formație care s-a calificat în primăvara Europa League.
Eram conștient de competiția internă, unde este obligatoriu să câștigi toate confruntările. Dar eu am venit după un sezon extraordinar la Braga. Mă așteptam să joc mai mult la Steaua”, a spus Artur Jorge, pentru site-ul portughez zerozero.pt.
Chiar dacă nu evoluează pe cât și-ar dori, Jorge nu regretă faptul că în vară a ales să vină la FCSB.
”Nu-mi pare rău, chiar dacă am avut unele evenimente pe care nu le-am mai experimentat până acum. Am ajuns într-un club cu o presiune foarte mare și diferit de ceea ce am avut până acum. Când am luat decizia asta credeam că este cea mai bună pentru mine”, a mai spus Jorge.
Artur Jorge a explicat și debutul său la FCSB, când a marcat în propria poartă, în victoria cu 2-1 obținută de roș-albaștrii în fața celor de la Juventus București.
”Am ajuns cu o zi înainte de meciul cu Juventus București, am făcut un singur antrenament și am mers la stadion. Această nefericită experiență i se poate întâmpla oricui. Ca echipă, sunt sigur că am reacționat bine după aceea și am reușit să câștigăm jocul, ceea ce a fost extrem de important.
Am doar două jocuri acum. După meciul acela am jucat doar în Cupă, dar există explicații de ce nu am mai evoluat. Competiția este foarte puternică și sunt jucători care au un statut mai important decât mine în club. Îmi caut locul, aștept ocazia de a juca din nou. Am ajuns cu mult după ce a început sezonul și acum trebuie să-mi aștept rândul”, a mai spus portughezul.
Două meciuri are Jorge în tricoul FCSB. Acesta este împrumutat de la Braga până la sfârșitul sezonului competițional.
800.000 de euro este cota de piață a lui Jorge, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , fcsb , jorge , artur jorge , jorge steaua , jorge rupe tacerea , jorge romania , transfer jorge
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...