Un patron din Liga 1 își ia peste picior jucătorii: "Trag de timp. Mai degrabă stau acasă cu nevasta!"
19.05.2020, 19:55Valeriu Iftime, finanțatorul echipei FC Botoșani, a comentat pe un ton ironic întârzierea unor fotbaliști la reunirea lotului condus de antrenorul Marius Croitoru.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Starea de urgență a fost ridicată de vineri, iar cele mai multe formații din Liga 1 și-au început deja pregătirile, respectând normele impuse. Dintre grupările care au în componență mai mulți jucători străini, FC Botoșani se confruntă cu cele mai mari probleme.
10 jucători au lipsit de la ședințele de pregătire ale trupei din playoff, iar omul din fruntea clubului FC Botoșani a rămas cu un gust amar.
Valeriu Iftime: "Invocă tot felul de motive"
Valeriu Iftime susține că s-a interesat de soarta celor care nu au ajuns în Moldova și râde amar de fotbaliștii care se lasă așteptați.
"Mai am niște fotbaliști care nu au putut ajunge. Și deja am sentimentul că trag de timp. Mai degrabă stau acasă cu nevasta, decât să vină la fotbal.
Sunt puțin supărat pe cei care n-au venit. Invocă tot felul de motive. Trebuie să vină, altfel am vorbit cu președintele să fie sancționați", a spus Iftime, pentru GSP.ro.
Valeriu Iftime: "Nu e imposibil de menținut regulile"
De la pregătirile trupei din Moldova lipsesc cei patru jucători argentinieni plus Fili, Keyta, Ofosu, Carlone, Ebenhofer și Holzmann.
"Să știți că nu-i imposibil de menținut regulile. E drept, sunt stricte, dar pot fi respectate. Sper ca totul să iasă negativ și să izolăm grupul", a adăugat Iftime, pentru sursa citată.
Lotul echipei FC Botoșani stă în cantonament în complexul Rediu, cel puțin două săptămâni, urmând ca pregătirea să se facă în pădurea din zonă și la baza de la Stăuceni. Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, a precizat că a închiriat tot complexul Rediu care dispune de 40 de camere și restaurante, a scris siteul oficial al clubului.
Etichete: fc botosani , reactie , valeriu iftime , botosani valeriu iftime , ironie iftime
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la...