Ultimul jucător transferat de Steaua, aproape să se lase de fotbal dintr-o greşeală. Ce s-a întâmplat
10.02.2017, 19:20Marian Pleaşcă, ultimul transfer al Stelei în această iarnă, a trecut printr-un moment de cumpănă pe vremea când era junior. Puţini ştiu că fundaşul dreapta a fost la un pas să se lase de fotbal, după ce medicii din Târgu Jiu au interpretat greşit un diagnostic.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Flancul drept a fost o mare problemă a vicecampioanei în prima parte a campionatului, însă venirea lui Pleaşcă pare a rezolva, cel puţin teoretic, acest aspect.
În 2011, fotbalistul care abia a împlinit 27 de ani, era un tânăr de mare perspectivă, Piţurcă fiind cel care l-a convocat la naţională. Tot atunci, s-au descoperit lucruri inedite despre jucător, în condiţiile în care el era o prezenţă neaşteptată în circuitul primei reprezentative. Unul dintre antrenorii care l-au şlefuit la LPS Târgu Jiu, Costel Andriucă, a povestit la acea vreme cum, din cauza unui diagnostic interpretat greşti de doctorii olteni, fotbalistul putea să se lase de fotbal.
Concret, la un control de rutină, lui Pleaşcă i s-a descoperit că suferă de suflu sistolic. Acesta reprezintă un semn, nu o boală în sine, fiind în majoritatea cazurilor inofensiv şi dispărând în timp. Extrem de atenţi, având în vedere că era vorba de un sportiv, medicii nu i-au dat drept de joc, anunţându-l că trebuie să pună capăt carierei în "sportul rege". Apărătorul a suferit o dezamăgire mare, însă a crezut în şansa sa şi a mers la Bucureşti pentru investigaţii suplimentare. Aici, doctorii au constatat că suflul sistolic de care suferă nu e în măsură să îi pericliteze în vreun fel sănătatea în caz de efort şi i-au dat ok-ul pentru a juca.
"La un moment dat, se punea problema să se lase de fotbal. Doctorii din Târgu Jiu nu mai voiau să-i dea viza medicală, pentru că i-au descoperit suflu sistolic. Băiatul n-a renunţat, s-a dus la control şi la INMS din Bucureşti. Acolo nu i-au găsit nimic în neregulă la inimă, dar medicii locali tot nu voiau să-i dea drept de joc. În cele din urmă, lucrurile s-au rezolvat şi Pleaşcă a continuat să joace", explica Costel Andriucă, antrenorul care i-a îndrumat paşii în fotbal de la 14 ani, până în 2008 când a ajuns la Pandurii 2.
AICI AI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGISPORT!
Etichete: pleasca , pleasca doctor , pleasca inima , pleasca suflu distolic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...