Video Ultimatum al lui Negoiță: "Dacă stadionul nu se face, eu mă retrag". Patronul lui Dinamo, alături de Becali
01.05.2017, 23:42VIDEO Dinamo - FCSB 2-1. Fanii lui Dinamo au afișat o coregrafie impresionantă înaintea derby-ului care a fost ÎN DIRECT la Digi Sport, iar jucătorii lui Contra au ieșit pe teren cu deja celebrul banner: "Vrem stadion fără pistă".
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
La finalul întâlnirii, patronul roș-albilor a vorbit și el despre acest subiect, precizând că se va retrage de la formația din Ștefan cel Mare dacă problema stadionului nu va fi rezolvată în cel mai scurt timp de către autorități. De asemenea, Ionuț Negoiță a precizat că îl susține pe Gigi Becali în disputa cu Armata.
"Am fi râşii-râşilor dacă nu se construieşte stadionul. Nu e pentru mine acea arenă, eu am venit aici să salvez Dinamo. Dacă stadionul nu se face, eu mă retrag de la club. Mi se pare inadmisibil, sunt decizii aberante, cum se întâmplă şi la Steaua. Ce faci cu sigla, unde o pui, pe perete? Lasă să o folosească cine bagă bani în echipă. Cum să nu îl laşi să joace sub sigla <Steaua>, echipa asta a făcut performanţe. Nişte aberaţii" a precizat Ionuț Negoiță la microfonul Digi Sport.
Finanțatorul roș-albilor s-a declarat extrem de mulțumit de evoluția formației pregătite de Cosmin Contra, dar și de spectacolul realizat în tribune de galeria dinamovistă. Negoiță a recunoscut însă că echipa sa are totuși șanse mici să obțină titlul la finalul stagiunii.
"O seară minunată, cum spune cântecul. Mă bucur foarte mult pentru victorie şi pentru faptul că această echipă a început să funcţioneze. Nu ne gândim la titlu în acest sezon, dar ne jucăm şansa. Orice obţinem e binevenit. Am venit la Dinamo şi am rămas aici pentru aceşti suporteri minunaţi. Ca de obicei au fost fantastici" a mai precizat Negoiță.
Acesta a discutat și despre continuarea colaborării cu antrenorul Cosmin Contra și în stagiunea viitoare, precizând că părțile sunt foarte aproape de a cădea la o înțelegere.
"Contra şi preparatorul - cel mai bun din România - au avut anumite cerinţe. Am fost de acord cu ele în procent de 98%. Sper să finalizăm contractul până la anul, eu am fost foarte deschis şi îmi doresc să continuăm. Mai sunt mici detalii, sper să cădem de acord" a încheiat omul de afaceri.
Etichete: dinamo , ionut negoita , ultimatum negoita , negoita stadion dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...