Ultima variantă pentru acoperirea postului deficitar! La ce transfer ar putea apela Becali
31.01.2017, 06:01Steaua caută cu disperare un fundaș central. Roș-albaștrii au făcut 3 achiziții în această iarnă dar nu au rezolvat marea problemă a echipei din prima parte a sezonului. Amicalele din această perioadă de pregătire au demonstrat că echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf are probleme în apărare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cum transferurile lui Francois Affolter și Piotr Celeban au șanse mici, sau chiar nule, să se realizeze în această pauză de iarnă, finanțatorul Stelei, Gigi Becali, și-ar putea îndrepta atenția asupra jucătorilor pe care-i cunoaște și care evoluează în campionatul intern.
După ce a făcut rost de bani, prin vânzările lui Adi Popa și Alin Toșca, Becali este dispus să investească în jucători. Pe lângă pista Bogdan Țîru, finanțatorul roș-albaștrilor ar putea să se reorienteze și către Ionuț Larie.
Jucătorul celor de la CFR Cluj a intrat în ultimele 6 luni de contract, iar probabil că ardelenii ar accepta o sumă modică de bani pentru a-l lăsa să plece pe fundașul de 30 de ani.
”Mai am contract 6 luni cu CFR. E posibil să-l duc la sfârșit, e posibil să plec, e posibil să mai rămân câțiva ani. O să plec unde este mai bine pentru că am 29 de ani și mă gândesc și la partea financiară. Și când am venit de la Viitorul m-am adaptat foarte repede aici, o să mă adaptez și acolo, dar momentan nu am nicio discuție cu nimeni.
Depinde ce ofertă va veni de la Steaua, dacă va veni una. Am primit o ofertă de prelungire de la CFR, dar nu mă grăbesc și aștept să văd ce oferte o să mai am. Dacă voi ajunge vreodată la Steaua, voi demonstra că merit să joc”, a declarat Ionuț Larie, la Digi Sport, în urmă cu o lună.
După plecarea lui Toșca, roș-albaștrii au rămas descoperiți în apărare, Gabi Tamaș fiind singurul fundaș central de meserie, din lotul vicecampioanei; acolo mai pot evolua și Moke, jucător folosit pe acest post de către antrenorul de 41 de ani, dar și noua achiziție, Mihai Bălașa.
"Toşca e o pierdere, pentru că putea juca şi în stânga. Acum am rămas în acea bandă doar cu Momcilovic. Se fac eforturi pentru aducerea unui fundaş central”, a spus Duckadam, la Fotbal Club.
Tamaș și Compania vor încheia perioada de pregătire pe 4 februarie, când vor pleca direct la Cluj, unde vor disputa primul meci oficial al anului, cu CFR.
Partida se va disputa duminică, 5 februarie, de la ora 20:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul va putea fi urmărit în format live text și video pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Amicalele Stelei în cele două cantonamente:
S-au jucat:
Steaua - Qarabag 0-2 DETALII
Steaua - Vardar 1-0 DETALII
Steaua - Terek Grozny 1-1 DETALII
Steaua - Slovan Bratislava 1 - 2 DETALII
Au mai rămas de jucat:
31 ianuarie: Steaua - Wisla Krakovia
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , helmuth duckadam , gigi becali , transfer steaua , ionut larie , transfer larie , larie steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...