Țucudean, fericit de revederea cu foștii colegi: "Ar fi ceva senzațional să câstig iar titlul"
15.04.2018, 23:07VIDEO FC Viitorul - CFR Cluj 1-2. CFR Cluj s-a impus pe terenul din Ovidiu, cu 2-1, în etapa a 5-a din play-off, unde anul trecut, în ultima etapă, a cedat la limită, rezultat care a făcut-o pe FC Viitorul, în premieră, campioana României. George Țucudean, fotbalist care s-a transferat de la Viitorul la CFR, a pasat decisiv la primul gol al partidei, marcat de Omrani, în minutul 11. Atacantul a spus după meci că s-a bucurat enorm de revederea cu foștii colegi, alături de care a câștigat titlul anul trecut.
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
"A fost greu, o echipa care joacă un fotbal extraordinar. Mă bucur că am câștigat. Ei au avut o ocazie în repriza secundă, dar a fost greu tot meciul.
M-am bucurat de revederea cu foștii colegi, dar acum sunt la CFR și îmi văd de jocul meu, de ce îmi cere tehnicianul Dan Petrescu.
Sigur că este o presiune acum. Campionatul este echilibrat și totul se va juca până în ultima rundă. Ar fi ceva senzațional să câstig iar titlul, ar fi al treilea pentru mine.
Am fost aplaudat în momentul schimbării, oamenii de aici știu să mulțumească fotbaliștilor care au făcut ceva pentru clubul lor", a declarat Țucudean, la finalul partidei.
Două goluri a marcat Țucudean pentru CFR Cluj în cele 9 meciuri disputate sub comanda lui Dan Petrescu.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , play off , george tucudean , pasa de gol , fc viitorul , omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Diana Șoșoacă și Makaveli, influencerul care i-a făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu...