Exclusiv "Trebuie să devină o certitudine pentru fotbalul european!". Prima reacție de la Viitorul, după transferul lui Ianis Hagi
articol scris de Alex Stanila27.05.2020, 20:17
Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Rangers, de la Genk, iar mutarea i-a liniștit și pe cei de la FC Viitorul, care așteptau ca zvonurile să devină certitudini, iar mijlocașul să beneficieze de continuitate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Digi Sport l-a contactat pe Gică Popescu, președintele celor de la FC Viitorul, care cunoaște foarte bine familia Hagi, dar și traseul fotbalistic al lui Ianis, unul început chiar la echipa constănțeană.
Gică Popescu: "Ianis Hagi trebuie să devină o certitudine pentru fotbalul european!"
Fostul căpitan al Barcelonei spune că se aștepta la decizia celor de la Rangers, însă greul abia acum începe pentru mijlocașul român, care trebuie să devină, pe lângă un om de bază al naționalei României, și "o certitudine pentru fotbalul european".
Gică Popescu spune că transferul este un motiv de bucurie și pentru Gică Hagi, care a așteptat ca lucrurile să devină oficiale și să nu capete o turnură nefavorabilă.
"Ne așteptam la acest deznodământ deoarece aveam informații din Scoția și de la agentul lui Ianis că și-l doresc foarte mult. Era doar o chestiune de timp să devină oficial jucătorul lui Rangers. Eu cred că este un pas important în cariera lui Ianis. Avea nevoie de continuitate, de un club și de un antrenor care să și-l dorească foarte mult, dar și de un public, unul care l-a îndrăgit încă de la început, fiind meritul lui, pentru că a avut evoluții foarte bune.
Acum vrem toți ca Ianis să devină acel jucător pe care-l așteptăm. Să fie titular în echipa națională. Talentat este, acum trebuie să devină o certitudine pentru echipa națională și pentru fotbalul european", a declarat Gică Popescu, pentru Digi Sport.
- 3 goluri și două pase decisive a reușit Ianis Hagi în primele 12 meciuri de la Rangers.
- FC Viitorul, Fiorentina și Genk sunt echipele pentru care a mai evoluat românul.
Etichete: gica hagi , rangers , ianis hagi , gica popescu , fc viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...