Exclusiv ”Trebuie să demonstreze!” Dică a fost confirmat la FCSB, dar are o mare problemă
26.05.2018, 10:01Nicolae Dică (38 de ani) a primit gir din partea finanțatorului Gigi Becali (59 de ani) și pentru sezonul viitor, numai că viitorul tehnicianului pe banca FCSB este condiționat acum și de rezultate. Becali a recunoscut că Dică nu l-a impresionat până acum din punct de vedere tehnic, dar a apreciat la el că este un om bun. Însă, nu numai Becali pune presiune pe antrenorul vicecampioanei. Și Ilie Dumitrescu opinează că Dică a ajuns la un moment în care trebuie să demonstreze că are valoare de a conduce un club de talia bucureștenilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Dică trebuie să rămână la FCSB şi să demonstreze! Cunoaşte foarte bine lotul, de aici trebuie să se porneacă spre construirea unei echipe puternice”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport. Fostul mare fotbalist al roș-albaștrilor a vorbit și despre momentul tensionat care a existat între Dică și Alibec, în urma căruia atacantul a fost pus pe lista de transferuri.
"A fost un moment delicat pentru el, să îţi vorbească un jucător aşa. Aici a avut o atitudine corectă Becali, a intervenit şi a făcut ordine”, a mai spus Dumitrescu, la Digi Sport.
Becali a explicat, tot la Digi Sport, ce l-a determinat să meargă pe mâna lui Dică și în sezonul viitor, chiar dacă titlul a fost ratat. ”Am stat şi m-am gândit: vreau unul care se pricepe, dar e jigodie sau unul care nu prea se pricepe, dar e băiat bun? Am preferat a doua variantă. Ştiţi cum m-a impresionat pe mine Dică? Ca să vedeţi ce fel de om este. Şumudică îl jignea şi el îi vorbea cu dumneavoastră. O să ziceţi că am luat-o pe mirişte, dar Dumnezeu dă banii pentru omul bun, pentru Dică”, a spus Becali, într-o intervenție exclusivă, pentru emisiunea ”Digi Sport Special”.
Etichete: nicolae dica , dica , dica steaua , dica fcsb , dica becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...