Transformarea lui Moruțan. Pus la colț de Becali pentru că avea "mașină de pește", mijlocașul s-a reinventat. Ce spunea Iftime
articol scris de Digi Sport03.01.2021, 11:44
Olimpiu Moruțan (21 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, a progresat în a doua parte a anului 2020, arătând mai multă încredere în evoluția sa. A jucat dezinvolt, antrenorul Toni Petrea i-a dat mai multe șanse, iar stângaciul clujean a impresionat în meciul României U21 cu Danemarca, de la Ploiești, 1-1, partidă la finele căreia trupa lui Adrian Mutu s-a calificat la al doilea turneu final consecutiv.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Olimpiu Moruțan a primit la început de an o ofertă de la gruparea Al Jazira din Emiratele Arabe Unite, iar posibila mutare ar urma să fie avantajoasă atât pentru mijlocaș care ar câștiga un munte de bani, cât și pentru patronul FCSB, Gigi Becali, care ar încasa peste 10 milioane de euro, după ce în 2018 îi plătise lui Valeriu Iftime, omul numărul 1 de la FC Botoșani, 700.000 de euro.
Transformarea lui Moruțan. Pus la colț de Becali pentru că avea "mașină de pește", mijlocașul s-a reinventat
Moruțan e un caz emblematic pentru clubul restrâns de fotbaliști care au reușit să se impună la FCSB după ce au fost criticați dur de omul de afaceri din Pipera. Cei mai mulți jucători veniți în ultimii ani din provincie n-au rezistat presiunii și au cedat. Deși erau aduși pe cai mari la FCSB, au capotat și au plecat pe ușa din dos. Becali nu le-a mai oferit bilete de favoare și, cum este și cazul lui Adi Petre, coleg cu Moruțan la naționala de tineret, au preferat să-și continue cariera la alte echipe.
Olimpiu Moruțan a reușit să răzbească însă la FCSB după ce mai mulți oameni de fotbal i-au picurat în ureche patronului vorbe care nu-l avantajau pe Moruțan. Și mijlocașul din Cluj a părut afectat în primul an la FCSB de tratamentul patronului. În timp însă și-a oțelit mentalul și a reușit în a doua parte a anului 2020 să se exprime la un nivel apropiat valorii sale.
- Nicolae Stanciu deține recordul pentru cel mai scump fotbalist plecat din Liga 1. În 2016, Anderlecht a plătit 9,8 milioane de euro pentru Nicolae Stanciu.
- Cota lui Olimpiu Moruțan se ridică în prezent la 1,3 milioane de euro, conform site-ul de specialitate Transfermarkt.
Gigi Becali l-a tras de urechi pe Moruțan, apoi și-a argumentat discursul dur printr-o declarație "marcă înregistrată"
Prima dată când Becali l-a pus pe coji de nucă pe Moruțan datează de la finalul lui 2019, când latifundiarul l-a făcut praf pe tehnicul mijlocaș pentru că-și achiziționase un bolid de lux cu o herghelie de cai putere sub capotă.
”I-am spus şi impresarului lui Moruţan: <<Băi, cumperi maşină de 100.000, tu, Moruţane!>> De la maşină nu a jucat. Dacă el are maşină de 100.000. Ce eşti tu, mă, peşte? Seria 8 BMW... Aici e caracterul lor, e treaba lor ce fac cu banii, dar numai că se răsfrânge la meci.
Moruţan să mai stea o tură, la revedere, să se plimbe puţin cu maşina, că pe teren nu mai intră. Acum mă implic eu. Măi, Moruţane, aveam mare încredere în tine şi mai am încă, dar mai aşteaptă puţin, du-te şi te plimbă cu maşina aia de 100.000, că o să stai pe bancă, rezervă. Ca să-i învăţ minte”, tuna Becali, într-o intervenție la Digi Sport.
Moruțan n-a stat prea mult pe gânduri și, sfătuit de impresarul său, Florin Vulturar, a renunțat rapid la mașină. Becali a susținut ulterior că l-a certat pe Moruțan pentru că-l apreciază enorm și a dorit să vadă cum reacționează. Finanțatorul FCSB i-a transmis acestuia, prin intermediul impresarului, să stea liniștit, că nu-l va mai toca mărunt în emisiunile televizate.
După ce Becali a ales să stea la cutie și să nu mai apară la TV de când formația sa a fost preluată de Toni Petrea, mai mulți jucători, printre care și Moruțan, au crescut în exprimarea de pe teren, iar FCSB a terminat anul pe primul loc, în fața Craiovei și a campioanei en-titre CFR.
- "Moruțan e un adevărat bun național pentru România. Va fi unul dintre liderii naționalei" Cornel ȘFAIȚER, pentru digisport.ro
"Moruțan are nevoie de jocuri în picioare pentru a progresa, are nevoie de continuitate. Eu l-am remarcat de când era mic și a crescut la aceste capitole: are ultima pasă, are șut din afara careului, intră în combinații. Posedă niște calități individuale pe care rar le identifici la fotbalistul român", Cornel ȘFAIȚER, pentru digisport.ro
- Moruțan a fost aduc la FC Botoșani de fostul președinte al echipei, Cornel Șfaițer, acum conducător la Sepsi
Valeriu Iftime: "Dacă va juca <număr 10>, va deveni cel mai bun din România pe postul său"
Evoluția lui Moruțan a fost scoasă în evidență pentru digisport.ro, pe final de an, și de Valeriu Iftime, patronul de la Botoșani. "Moruțan e un tip modest și profesionist, a trecut printr-o perioadă mai complicată la FCSB, dar el e un jucător care-și va fructifica talentul. Dacă va juca <<număr 10>>, va deveni cel mai bun din România pe postul său. L-ați văzut că el e un tip altruist, el pasează decisiv, nu e făcut pentru goluri. Acești copii de la naționala de tineret vor crește în exprimare doar dacă vor avea meciuri în picioare la echipele de club", a mai punctat omul de afaceri, pentru digisport.ro.
Dacă va pleca sau nu Moruțan rămâne la latitudinea lui Becali. FCSB nu a vândut niciun jucător în 2020, dar patronul FCSB nu e un tip care duce lipsă de bani, așa că strategia sa de a plusa - cere 15 milioane de euro pe Olimpiu - poate fi interpretată și ca o tentativă de evitare a transferului în contextul în care Moruțan are doar 21 de ani, iar cota sa mai poate crește dacă FCSB ar câștiga titlul în 2021.
Etichete: gigi becali , valeriu iftime , fcsb , morutan becali , olimpiu morutan , masina de peste
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...