Transferul lui Răzvan Sava, motiv de îngrijorare pentru Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 21:24
Răzvan Sava (22 de ani) este unul dintre cei mai buni portari din SuperLigă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conducătorii din Gruia au luat decizia să îl vândă pe goalkeeper în Serie A, la Udinese.
Dan Petrescu, despre transferul lui Răzvan Sava: ”Nu mai avem pe cine să punem în poartă”
În schimbul goalkeeper-ului, ardelenii vor primi 2,5 milioane de euro + un milion de euro drept bonusuri. Portarul va rămâne la CFR Cluj pe durata meciurilor din preliminariile Conference League, la finalul cărora speră să-și fi adus contribuția la calificarea echipei în faza grupelor.
Dan Petrescu (56 de ani) nu este încă 100% convins că Răzvan Sava va râmăne la echipă, pentru o eventuală ”dublă” în play-off-ul din Conference League, în cazul în care ”Feroviarii” vor trece de Maccabi Petah Tikva.
”Eu sper să-l am joi (n.r. în Conference League), că joi nu mai avem pe cine să punem în poartă și pe lista UEFA. Mâine (n.r. duminică, 11 august) sigur el va fi în poartă cu Slobozia, dacă nu se accidentează.
Joi, sper la fel. După aia nu știu. Nu mai pot să garantez nimic”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă.
- 2 milioane de euro este cota de piață a lui Răzvan Sava, potrivit Transfermarkt.
Mihai Popa, înlocuitorul lui Răzvan Sava la CFR Cluj
La scurt timp după înțelegerea dintre CFR și Udinese, presa din Italia a anunțat cine ar putea să vină în locul lui Răzvan Sava la ”Feroviari”.
Conform peninsularilor, Mihai Popa este alesul ardelenilor pentru a îl face uitat pe goalkeeper-ul de 22 de ani.
Popa a ajuns în Serie A la începutul sezonului 2023/2024 la Torino, însă nu a prins niciun meci pentru formația din Italia.
Astfel, ”Taurii” ar fi gata să renunțe la serviciile sale și să îl lase să se transfere la CFR Cluj.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Popa, potrivit transfermarkt.com.
- De-a lungul carierei, Popa a mai evoluat pentru Academia Hagi, Farul Constanța, Rapid București și Astra Giurgiu.
Etichete: dan petrescu , udinese , razvan sava , mihai popa , transfer razvan sava
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...