Exclusiv Transfer FCSB | Becali vrea să dea marea lovitură! Negociază pentru un fotbalist de 1,3 milioane€
03.02.2019, 12:38Transfer FCSB | Bogdan Ţîru este fotbalistul dorit de Becali pentru a rezolva problemele din defensivă. Din informaţiile Digi Sport, patronul FCSB încearcă să obţină pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri semnătura jucătorului de 24 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După FCSB - Călăraşi 1-1, Becali a avut o reacţie extrem de acidă, punând la colţ mai mulţi dintre titularii lui Teja. Cel mai şifonat a ieşit Planic, care a făcut probabil cel mai slab meci al său de când îmbracă tricoul roş-albastru. Cum Bălaşa e căzut în dizgraţia patronului, noul antrenor al roş-albaştrilor l-a folosit pe Filip în centrul defensivei, lângă Planic. Egalul obţinut cu nou promovata pare să îi fi deschis ochii lui Becali, care vrea acum cu orice preţ un fundaş central.
"Cu cine să iei campionatul? Cu Planic, care dă pe lângă minge? Şi căpitan...", a spus Gigi, ieri, la Digi Sport Special.
Transfer FCSB | Ţîru, o ţintă mai veche
După ce a ignorat opiniile tuturor specialiştilor, care vedeau o singură mare problemă în lotul lui Teja: absenţa fundaşilor centrali de meserie, Becali e decis să întărească echipa şi în această zonă.
Astfel, s-a reluat pista Bogdan Ţîru, fotbalist care a mai fost dorit şi în urmă cu un an şi jumătate - doi ani.
Becali chiar a negociat cu Hagi pentru fundaş la vremea respectivă, propunându-i suma de 500.000 de euro pentru un transfer definitiv și un procent bun dintr-o eventuală vânzare următoare în străinătate. Șeful Gică Hagi îl considera transferabil pe Țîru, dar voia cel puțin 1 milion de euro în schimbul fundașului. În cele din urmă nu s-a ajuns la un acord, "Regele" fiind în acel moment supărat pe Becali.
"Ce, stau să vorbesc cu Becali în fiecare zi? Nu aţi văzut că mi-a declarat război, că ne batem la campionat?", a spus "Regele" acum mai bine de un an, întrebat de transferul lui Ţîru.
Acum, coordonatele sunt cu totul altele. Hagi a recunoscut că nu are ambiţii de titlu sezonul acesta şi, în cazul în care oferta va fi una bună, îl va lăsa pe Ţîru să plece. Rămâne de văzut doar dacă Becali va veni cu o ofertă de calitate pentru fotbalistul care a jucat titular în 14 meciuri în acest sezon. Cota de piaţă a apărătorului care poate evolua şi la închidere e de 1,3 milioane de euro.
Bogdan Țîru evoluează la Viitorul încă din 2012, fiind crescut de Academia Hagi. Fundașul de 22 de ani a fost integralist în 28 dintre partidele stagiunii trecute, fiind stâlpul apărării echipei de la malul mării.
Etichete: bogdan tiru , tiru , transfer fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...