Exclusiv Tragedia care se ascunde în spatele gesturilor făcute de marcatorii golurilor Astrei
23.10.2017, 15:11În minutul 37 al partidei jucate de Astra pe teren propriu cu Voluntari, scor 2-3, Alexandru Ioniţă a reuşit un gol minunat, dintr-o lovitură liberă din afara careului. Nu e primul său gol de acest gen, însă a surprins prin modul în care a ales să se bucure.
După felicitările colegilor, fotbalistul de 22 de ani a sprintat spre banca de rezerve şi l-a îmbrăţişat pe unul dintre secunzii lui Iordănescu jr. Apoi a luat un tricou pe care era scris mesajul "Suntem alături de tine, Ionuţ Stelescu". Oficialul echipei din Giurgiu a primit cu o zi înainte o veste tragică. A aflat de moartea tatălui său, dar a decis să rămână alături de grup pentru meci şi abia apoi a plecat spre casă.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Normal că i-am spus să meargă acasă, la familie, dar a spus că va merge doar după meci. Cu toţii ne-am gândit că-i vom dedica victoria pentru că a fost o seară foarte foarte dificilă, tristă, în cadrul grupului înainte de joc. Din păcate, nu ne-a ieşit. Însă îi vom dedica victoria finală, aia contează", a spus Edward Iordănescu pentru Digi Sport.
Gestul lui Ioniţă fusese făcut şi de marcatorul primului gol al Astrei, Abang.
VEZI AICI golul superb al lui Ioniţă II.
Ioniţă, 22 de ani, este unul dintre jucătorii în formă din campionatul intern. De altfel, el a şi debutat în echipa naţională a României la meciul de la începutul lunii, cu Kazahstan, scor 3-1, când i-a luat locul lui Budescu în minutul 79.
La finalul jocului, Ioniţă s-a arătat nemulţumit: ”Nu vreau să mă mai leg de arbitraj, am făcut-o în tur cu Voluntari și anumiți domni m-au tras la răspundere. Nu am reușit să ajut echipa să câștige meciul. Noi suntem de vină. Vom analiza și greșelile pe care le-am făcut în seara asta. Am deschis scorul repede, la fel de repede am luat și două goluri. Penalty nu știu dacă a fost. Pentru noi e groaznic", a spus Alex Ioniţă.
Etichete: tragedia astra voluntari , gol ionita astra voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...