TOPUL PORTARILOR. Doar un singur goalkeeper din Liga 1 a scăpat fără gol primit, în primele 19 etape
15.12.2012, 23:23După 19 etape scurse din campionatul intern, selecţionerul Victor Piţurcă are de ce să fie mulţumit! Cel puţin în ceea ce priveşte postul de portar, pe care se bat în acest moment Bogdan Lobonţ, Ciprian Tătăruşanu şi Costel Pantilimon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portarii echipelor din Liga 1 oferă alternative bune pentru echipa naţională, iar aici îi evidenţiem, în principal, pe Ciprian Tătăruşanu şi Silviu Lung Jr.. Totuşi, cel mai bun bilanţ din campionat îl are goalkeeperul Vasluiului, Vytautas Cerniauskas (23 de ani), singurul care nu a primit gol în acest sezon!
Desigur, faptul că nu a intrat decât în două meciuri din 19 a influenţat decisiv statistica, astfel că nu îl putem considera "cel mai bun portar al campionatului", afirmaţia fiind nedreaptă pentru nişte jucători care au fost oameni de bază la cluburile lor de-a lungul ÎNTREGULUI sezon.
Deşi nu a bifat decât două partide în actuala stagiune, adică ceva mai mult de 180 de minute, lituanianul de la FC Vaslui a reuşit să menţină totuşi poarta neatinsă în partidele cu Petrolul (0-0) şi Rapid (1-0). El l-a înlocuit atunci pe titularul incontestabil Daniel Coman, care a bifat alte 17 partide în prima parte a sezonului. Interesant este că niciun alt portar din Liga 1 nu a scăpat fără gol primit în acest campionat, indiferent de numărul minutelor jucate. Černiauskas a sosit în 2010 la Vaslui, de la Ekranas, bifând 33 de meciuri în toate competiţiile pentru moldoveni, pe care i-a reprezentat cu succes şi în Europa League.
În cele 19 etape scurse, patru portari au bifat 17 meciuri, niciun "gardian al buturilor" nereuşind să evolueze în toate partidele. Este vorba de Mircea Bornescu (Petrolul), Dani Coman (FC Vaslui), Dragoş Balauru (U. Cluj) şi Emilian Dolha (Gloria Bistriţa). Dintre aceştia, Bornescu a scăpat de 9 ori fără gol primit, la fel ca stelistul Tătăruşanu (15 meciuri), în vreme ce Dolha a strâns doar două partide în care echipa sa a reuşit să menţină poarta neperforată.
Cerniauskas, singurul portar cu un procentaj de 100% în ceea ce priveşte meciurile fără gol primit, este urmat în ierarhie de Ciprian Tătăruşanu (60%), Branko Grahovac (60%) şi Mircea Bornescu (52,9%). Cele mai multe goluri în aceste prime 19 etape le-au primit, evident, portarii echipelor aflate în zona retrogradării: Emilian Dolha (33) şi Dragoş Balauru (28), dar şi jucătorul Braşovului, Pedro Taborda (23).
TOP 5 CELE MAI MULTE MINUTE JUCATE
1. Dani Coman, Dragoş Balauru, Emilian Dolha - 1530 de minute
2. Mircea Bornescu - 1517 minute
3. Ionuţ Irimia, Pedro Taborda - 1440 minute
4. Ciprian Tătăruşanu, Mario Felgueiras - 1350 de minute
5. Silviu Lung Jr. - 1348 de minute
*nu au fost luate în calcul minutele de prelungiri
TOP 5 CELE MAI MULTE MECIURI FĂRĂ GOL PRIMIT
1. Ciprian Tătăruşanu, Mircea Bornescu - 9
2. Dani Coman - 7
3. Silviu Lung Jr. - 6
4. Ionuţ Irimia - 5
5. Pecanha, Pedro Mingote - 4
TOP 5 CELE MAI PUŢINE GOLURI PRIMITE
1. Vytautas Cerniauskas - 0
2. Branko Grahovac - 2
3. Alin Bota - 3
4. Vasili Hamutovski, Tadas Simaitis, Daniel Mutu, Filip Loncaric, George Gavrilaş - 4
5. Răzvan Stanca, Eduard Stăncioiu - 5
*au fost luaţi în calcul doar jucătorii care au bifat minimum 180 de minute
TOP 5 EFICIENŢĂ
1. Branko Grahovac - un gol primit la fiecare 198 de minute
2. Ciprian Tătăruşanu - un gol primit la fiecare 135 de minute
3. Mircea Bornescu - un gol primit la fiecare 117 minute
4. Silviu Lung Jr., Florin Niţă - un gol primit la fiecare 90 de minute
5. Dani Coman, Ionuţ Irimia - un gol primit la fiecare 85 de minute
Etichete: liga 1 , ciprian tatarusanu , dani coman , silviu lung jr , topul portarilor , portari liga , portari liga 1 , cerniauskas , cerniauskas vaslui
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...