Topul celor mai iubite echipe de fotbal din România, pe rețelele sociale. CSA Steaua, într-o postură surprinzătoare
articol scris de Digi Sport01.08.2022, 14:30
Rețelele sociale au devenit un instrument extrem de interesant pentru cluburile de fotbal din lume, inclusiv cele din România. Reprezintă o puncte tehnologică prin care cluburile pot ajunge mai aproape de suporterii săi, într-un timp record.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În fotbalul românesc, cluburile s-au implicat activ în dezvoltarea acestei ramuri, pentru o promovare cât mai bună a activității pe care o desfășoară. Există departamente speciale care se ocupă de această ”ramură” în majoritatea cluburilor din Superligă, dar și la cele mai importante cluburi din eșaloanele inferioare.
Chiar dacă nu s-a ajuns la nivelul formațiilor importante din Europa, cluburile din România par a fi pe drumul cel bun.
FCSB, lider absolut în mediul online
De departe cea mai căutată și apreciată echipă pe rețelele sociale este FCSB. Gruparea roș-albastră domină toate cele trei topuri importante ce contabilizează urmăritorii: Facebook, Instagram și Youtube.
La toate cele trei categorii, vicecampioana României nu are rivală. Pe Facebook de exemplu, are de patru ori mai multe aprecieri decât rivala Dinamo, retrogradată recent în Liga 2.
Cu toate acestea, ”câinii” reușesc onorabil să se păstreze pe locuri onorabile, semn că fanii nu au renunțat la favoriții lor, chiar și în aceste condiții grele.
Alte cluburi care remarcă prin activitatea pe rețelele sociale sunt Universitatea Craiova, CFR Cluj, Farul Constanța, Rapid București și chiar nou-promovata Petrolul Ploiești.
O surpriză o reprezintă cifrele adunate de CSA Steaua București pe rețelele sociale, unde nu reușește să exceleze pe niciuna dintre platforme: locul 11 pe Facebook, locul 14 pe Instagram și locul 5 pe Youtube.
Topul abonaților pe Facebook (cu aproximație)
- 1. FCSB - 1.761.763
- 2. Dinamo - 414.000
- 3. Universitatea Craiova - 266.169
- 4. CFR Cluj - 154.204
- 5. Farul Constanța - 143.051
- 6. Petrolul Ploiești - 106.831
- 7. Rapid București - 103.263
- 8. U Cluj - 101.000
- 9. Poli Timișoara - 56.956
- 10. U Craiova 1948 - 47.716
- 11. Steaua - 47.000
Topul abonaților pe Instagram (cu aproximație):
- 1. FCSB - 211.000
- 2. Universitatea Craiova - 58.300
- 3. CFR Cluj - 53.800
- 4. Farul - 43.600
- 5. Rapid - 41.500
- 6. Dinamo - 36.800
- 7. U Cluj - 16.700
- 8. UTA Arad - 15.100
- ------------------------
- 14. Steaua
Topul abonaților pe Youtube (cu aproximație):
- 1. FCSB - 62.000
- 2. Dinamo - 26.600
- 3. Farul - 25.900
- 4. Universitatea Craiova - 14.400
- 5. Steaua - 13.200
- 6. CFR Cluj - 12.100
- 7. Petrolul Ploiești - 6.700
- 8. U Craiova 1948 - 6.190
- 9. UTA Arad - 3.313
Etichete: facebook , retele sociale , youtube , instagram , romania fotbal , suporteri fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...