Țintă înaltă! Universitatea Craiova pregătește un transfer de top
articol scris de Digi Sport10.01.2021, 09:01
Șefii Universității Craiova și-au configurat planul de transferuri, iar în cap de listă se află internaționalul de la Astra Giurgiu, portarul David Lazar.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pe agenda oltenilor s-a aflat în ultimul sezon mereu un capitol centrat pe aducerea unui goalkeeper de valoare pentru a-i face concurență sau chiar pentru a-l înlocui pe Mirko Pigliacelli.
David Lazar, dorit de Universitatea Craiova
Potrivit Fanatik, deși portarul italian mai are contract cu gruparea din Bănie până în 2022, nu i se va mai prelungi contractul, iar David Lazar (1,84 m / 29 de ani), jucător pe care trupa lui Mihai Rotaru l-a dorit și anul trecut, e perceput drept un portar care poate da mare siguranță Universității Craiova.
Șefii oltenilor nu s-ar mai baza pe Pigliacelii, mai scrie sursa citată, și din cauza atitudinii sale în relația cu suporterii și cu unii oameni din staff. Lazar le-a intrat la inimă oficialilor olteni după ce a debutat la echipa națională în meciul România - Belarus 5-3.
Anul trecut s-au retras din echipa națională trei portari importanți: titularul Ciprian Tătărușanu, Silviu Lung Jr și Costel Pantilimon. În vârstă de 29 de ani, David Lazar mai are contract cu Astra Giurgiu până în 2022.
Mirel Rădoi va avea o misiune dificilă pentru a alege următorul goalkeeper titular al echipei naționale. Ionuț Radu (Inter), David Lazar (Astra), Mihai Aioani (Chindia) sau Andrei Vlad (FCSB) sunt câțiva dintre portarii care speră să-i ia locul lui Tătărușanu. În același timp, Florin Niță (Sparta Praga) și Cristian Bălgrădean (CFR Cluj) pot reprezenta în continuare soluții pentru buturile reprezentativei României.
- 900.000 de euro e cota lui David Lazar
- 2017 e anul în care Lazar a venit la Astra de la Vejle BK
- O selecție a strâns Lazar la prima reprezentativă
Etichete: craiova transferuri , david lazar , mirko pigliacelli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...