"Țineți minte ce spun eu acum!" Ce crede Iuliu Mureșan că va face Dinamo "într-un an sau doi"
articol scris de Digi Sport03.08.2021, 11:33
Deian Sorescu este omul începutului de sezon: a înscris nu mai puțin de 5 goluri în primele 3 etape și este golgheterul Ligii 1.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Ce spune Iuliu Mureșan despre jucătorii lui Dinamo
Dinamo a învins-o pe Academica Clinceni cu 3-1, iar căpitanul "câinilor" a reușit o "dublă" și a ajuns la cota 5 în acest sezon.
Directorul executiv al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, consideră că și gruparea din Ștefan cel Mare poate vinde jucători pe sume mari în viitorul apropiat.
"Nu e ciudat că FCSB vinde pe aceste sume (n.r. cele 10 milioane de euro pentru Moruțan). Doar o echipă vinde la aceste prețuri, sigur că e și un marketing în spate. Țineți minte ce spun eu acum. Și Dinamo poate vinde pe acești bani într-un an sau doi.
Sunt acești jucători tineri și se caută. Asta a făcut și echipa rivală. A luat jucători tineri, pentru care a dat bani, și după un an sau doi se vând pe sume foarte mari. Se vând pe sume mari jucătorii de 18, 19 sau 20 de ani.", a declarat Iuliu Mureșan.
Dinamo, cea mai tânără echipă din Liga 1
Italianul Dario Bonetti, care a preluat echipa după ce Dusan Uhrin a plecat, a aliniat în meciul cu Academica Clinceni o echipă cu media de vârstă de 23 de ani!
Potrivit Transfermarkt, lotul pe care Bonetti îl are la dispoziție are o medie de vârstă de 21,8 ani, și este cel mai tânăr din Liga 1, peste cel al Farului condus de Gică Hagi (23,8 ani). FCSB completează podiumul, iar campioana CFR Cluj este cea mai ”experimentată” echipă din campionat, cu o medie de vârstă de 27,1 ani.
- Primul ”11” aliniat de Dario Bonetti cu Academica Clinceni: Mihai Eșanu (23 de ani) - Deian Sorescu (24 de ani), Deniz Giafer (20 de ani), Ricardo Grigore (22 de ani), Andrei Radu (25 de ani) - Geani Crețu (21 de ani), Alexandru Răuță (29 de ani), Steliano Filip (27 de ani) - Ahmed Bani (18 ani), Robert Moldoveanu (22 de ani), Andreas Mihaiu (22 de ani)
Dinamo are o interdicție la transferuri din cauza unei datorii către Isma Lopez. Conducerea speră ca aceasta să fie ”ridicată” pe finalul perioadei de mercato, iar clubul să mai ”prindă” câteva zile de transferuri.
Etichete: iuliu muresan , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
17 persoane aflate la bordul avionului Swiss Air, care decolase de la București spre Zurich, luni...