Teja s-a legat de arbitraj după înfrângerea de la Craiova: ”Să se mai greșească și pentru noi”
articol scris de Digi Sport20.09.2020, 00:12
VIDEO Universitatea Craiova - FC Voluntari 2-1. Mihai Teja, antrenorul ilfovenilor, a contestat arbitrajul după primul meci pierdut de echipa sa în noul sezon de Liga 1.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Antrenorul s-a arătat mulțumit de atitudinea elevilor săi, dar a avut un mesaj pentru brigada condusă de Iulian Călin. Ilfovenii au cerut și un penalty în prima repriză, după un henț în careu al lui Nicușor Bancu.
Mihai Teja: ”Craiova nu are nevoie de micile ajutoare. Să se mai greșească și pentru noi”
”Câteva decizii mi s-au părut în dezavantajul nostru. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, vreau să vorbesc despre echipa mea. Am jucat de la egal la egal cu cea mai în formă echipă din campionat. Cred că am făcut două jocuri bune, cu FCSB și Craiova.
Cred că am pierdut pe mâna noastră. Vreau să-i felicit, greșeala e omenească, toată lumea greșește. Sunt mulțumit de atitudinea lor. Jocul așteaptă greșeala. Jucătorii sunt sub un stres fantastic. Se mai greșește, mai ataci decisiv. Nu sunt supărat pe lucrul acesta. Încerc să îi motivez, trebuie să câștigăm acasă cu Sepsi.
Aștept întăriri, normal că aștept. Nu sunt soluții pe bancă. Asta este, încercăm să ne descurcăm cu ce avem, să scoatem ce se poate. Am controlat jocul la 1-1, am intrat în a doua repriză foarte bine. Sunt puțin deranjat de maniera de arbitraj.
Craiova are o echipă puternică, nu are nevoie de micile ajutoare sau să îi împingem de la spate. Cel mai important e să dai ceea ce vezi. Să se mai greșească și pentru noi”, a spus Teja, la finalul partidei cu Universitatea Craiova.
Pentru FC Voluntari urmează partida de pe teren propriu cu Sepsi, formație care nu a reușit să câștige în primele patru etape din acest sezon.
Echipa lui Teja rămâne cu cele șapte puncte strânse în primele trei etape.
VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova - FC Voluntari 2-1
Etichete: universitatea craiova , mihai teja , fc voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...